Prima pagină » Știri politice » UNINOMINALUL lui Ponta și Antonescu. PRAGUL ELECTORAL DISPARE, UNPR și partidul lui Becali pot intra în Parlament

UNINOMINALUL lui Ponta și Antonescu. PRAGUL ELECTORAL DISPARE, UNPR și partidul lui Becali pot intra în Parlament

UNINOMINALUL lui Ponta și Antonescu.  PRAGUL ELECTORAL DISPARE,  UNPR și partidul lui Becali pot intra în Parlament
BOMBĂ ELECTORALĂ

Pragul electoral va fi scos din legea Ponta-Antonescu la Camera Deputaților, astfel candidatul care a câștigat un colegiu va intra în Parlament indiferent de scorul obținut de partidul său.

Senatorul PSD Dan Șova a declarat că pragul electoral, menținut în Legea Ponta-Antonescu privind uninominalul într-un singur tur, va fi scos atunci când actul normativ va fi dezbătut de Camera Deputaților, care este for decizonal.

Întrebat cum va introduce Legea Ponta-Antonescu privind uninominalul într-un singur tur sistemul majoritar, în care candidatul care obține majoritatea într-un colegiu este declarat ales, în condițiile menținerii pragului electoral pentru formațiunile politice, Șova aprecizat că pragul electoral va fi scos de către Camera Deputaților, care este for decizional.

„Pragul electoral va fi scos, probabil, la Camera Deputaților”, a spus Șova pentru MEDIAFAX.

În ceea ce privește candidații independenți, Șova a precizat că actul normativ nu va prevedea redistribuirea voturilor și că la alegeri poate candida oricine, inclusiv independenții, iar un independent care va câștiga în colegiul său va fi declarat ales.

Portița pentru UNPR – Protocolul cu PSD

Dispariția pragului electoral avantajează partidele mici, pentru că permite candidaților acestora să acceadă în Parlament chiar dacă ele nu obțin 5%. Este cazul partidului condus de generalul Oprea – UNPR, care nu este cotat în niciun sondaj de opinie cu șanse de a trece pragul electoral de 5%. Portița spre intrarea UNPR în Parlament a fost deschisă în momentul semnării protocolului parlamentar din PSD și UNPR.

„Ambele grupuri parlamentare vor susține adoptarea unei legi electorale pe baza căreia în viitorul Parlament să acceadă numai candidații care câștigă alegerile în colegiile în care s-au înscris”, se stipulează în documentul semnat de Victor Ponta și Gabriel Oprea. Surse din UNPR au declarat pentru gândul că prin această prevedere candidații progresiști vor putea intra în viitorul Parlament chiar partidul nu face pragul electoral. „Dacă se prevede că cel de pe primul loc intră în Parlament, nu mai există prag”, susțin sursele citate. Deputatul Eugen Nicolicea susține că Protocolul nu vorbește despre dispariția pragului electoral, ci doar despre faptul că cel care iese pe primul loc să intre în Parlament. „Este dorința electoratului ca cel de pe primul loc să intre în Parlament. O să vedem dacă se ține cont de această dorință”, a declarat Nicolicea.

Preda susține dispariția pragului

Senatorul PNL Ioan Ghișe, membru în Comisia juridică, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că, prin păstrarea pragului electoral în legea uninominalului pur votată de plen marți, candidații își asumă riscul trecerii pragului de către partide, legea avantajând partidele mari.

Europarlamentarul PDL Cristian Preda atenționează că legea votului uninominal adoptată marți în Senat elimină distribuirea mandatelor către independenți și, prin menținerea pragului electoral, permite accesul în Parlament a celor care nu au câștigat colegiul.

Preda scrie, pe blogul său, că legea aprobată de Senat și asumată de către premierul Victor Ponta, conține două erori.
„Prima este legată de menținerea pragului electoral. Dacă regula first pass the post e introdusă, pragul nu mai are sens. Dacă s-ar menține un prag la scară națională, atunci e evident că s-ar continua practica inventată în 2008, în virtutea căreia au primit mandate cei clasați pe 2 sau pe 3. Uninominalul ar fi, deci, impur”, scrie Preda.

El atrage atenția că „a doua eroare privește candidaturile independente”.

Senatorii au adoptat, marți, legea USL care prevede câștigarea mandatelor de deputați și senatori de către acei candidați care întrunesc cele mai multe voturi în colegiile în care candidează, în sistem uninominal majoritar.

Citește și