UNPR înclină spre alianță cu PNL și cere 20 de locuri pentru parlamentare
Potrivit surselor citate, UNPR așteaptă o ofertă concretă din partea PNL, ofertă care nu poate fi luată în serios în absența validării ei în Biroul Politic Național (BPN) al liberalilor. Acest lucru se va întâmpla probabil săptămâna viitoare, după ce ședința conducerii PNL programată marți a fost amânată pentru lunea viitoare.
Până acum au fost mai multe discuții între conducerile celor două formațiuni în cadrul cărora s-au discutat două variante de colaborare PNL – UNPR: fuziune sau alianță. Condițiile minimale puse în cadrul ambelor variante au fost 20 de locuri eligibile pentru uneperiști la alegerile din toamnă și eliminarea tuturor celor cu probleme penale din rândurile UNPR.
Potrivit surselor citate, ambele condiții ar fi fost deja agreate atât de PNL, cât și de unii lideri ai UNPR. Inclusiv Gabriel Oprea ar fi de acord, au mai spus sursele consultate, el nedorind să mai candideze pentru un nou mandat de parlamentar. Nici Șerban Mihăilescu nu își mai dorește un nou mandat, mai spun uneperiștii care sunt pentru o colaborare cu PNL.
Varianta renunțării la PSD ar fi dorită de cei mai mulți aleși ai UNPR, mai susțin sursele citate. Astfel, în prezent, UNPR are 43 de senatori și deputați, iar surse din conducerea formațiunii susțin că 30 dintre aceștia vor merge alături de PNL, restul de 13 rămânând să colaboreze în continuare cu PSD.
Una dintre consecințele colaborării dintre PNL și UNPR va fi o acțiune comună pe plan parlamentar până la alegerile din toamnă, uneperiștii urmând astfel să părăsească alianța cu PSD.
Sursele citate din conducerea UNPR au mai declarat că discuții au fost și cu PSD privind o eventuală fuziune, dar că Liviu Dragnea ar fi oferit locuri eligibile pe listele pentru parlamentare doar pentru trei dintre liderii uneperiști, deși liderul PSD a susținut public contrariul.
Și în PNL părerile sunt împărțite ân privința colaborării cu UNPR. O eventuală fuziune a formațiunii liberale cu UNPR este „complicată tehnic și costisitoare ca imagine”, a spus luni, pentru MEDIAFAX, prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu, adăugând și că, în această situație, nu pot fi eludate criteriile de integritate ale PNL sau programele și doctrinele.