UNPR își caută loc pe liste pentru parlamentare.Ce negocieri se poartă cu PSD și PNL

UNPR își caută loc pe liste pentru parlamentare.Ce negocieri se poartă cu PSD și PNL
Publicat: 22/06/2016, 17:22
Actualizat: 11/10/2016, 19:05

Liderul senatorilor UNPR, Haralambie Vochițoiu, a declarat marți pentru MEDIAFAX că fuziunea cu PNL este una dintre variantele de negociere luate în calcul pentru alegerile parlamentare. Cei din PNL nu au negat această ipoeză și au venit cu o condiție: UNPR trebuie să adere la criteriile de integritate ale liberalilor.

„Este o discuție. La ora aceasta, datorită faptului că se reașează raportul de forțe în Parlamentul României – pleacă unii în administrația locală, s-au încheiat alegerile locale, se reevaluează variante, se refac aranjamente pentru toamna care va să vie, toate partidele negociază cu toate partidele în Parlament. Bineînțeles că nici UNPR, a treia fosță politică parlamentară, nu face excepție. Liderul nostru a fost împuternicit să negocieze o alianță parlamentară cu partidele parlamentare – PSD, PNL, ALDE. În acest moment se desfășoară aceste discuții”, a declarat Vochițoiu pentru MEDIAFAX.

La rândul lor, lideri ai PNL au admis că fuziunea este o „posibilitate”, dar au insistat că una dintre condițiile prime este ca UNPR să își asume criteriile de integritate, ceea ce ar duce la tragerea pe linie moartă a lui Gabriel Oprea.

Despre alianțele cu PSD pe care le au în teritoriu, Vochițoiu a precizat că ele rămân în picioare, dar că „poimâne trebuie să se închidă niște majorități la niște consilii județene – Timișoara, Caraș Severin și Maramureș – și, funcție de ce stabilim la nivel central, acele înțelegeri se vor duce până la nivel local”.

„Mai departe, UNPR trebuie să asume majoritatea parlamentară și să se rupă de PSD. Mâine vor anunța ei dacă sunt de acord cu aceste condiții, plus majoritățile locale unde ne ajută”, au precizat surse liberale pentru MEDIAFAX.

Alina Gorghiu: „Nu oferă nimeni nicio fuziune”

O decizie în privința fuziunii liberalilor cu UNPR va fi luată ședința Biroului Politic Național al PNL, de săptămâna viitoare, a spus Alina Gorghiu, care a ținut să precizeze că există discuții de colaborare cu toate partidele, în afară de PSD, în contextul în care „miza alegerilor parlamentare este foarte mare”.

Gorghiu a susținut, în acest context, că un simplu dialog PNL-UNPR devine o „dramă națională”, în timp ce o alianță PSD-UNPR este privită cu ochi buni.

„Nu s-a luat o decizie în PNL, pot să vă confirm că avem discuții cu toate aceste partide în afară de PSD, poate fi orice partener de dialog (…) miza alegerilor parlamenatre este foarte mare”, a declarat Gorghiu.

Întrebată dacă PNL va condiționa o alianță sau o fuziune cu UNPR de excluderea lui Gabriel Oprea, Gorghiu a răspuns: „Noi nu avem dialog cu Gabriel Oprea, ci cu domnul Valeriu Steriu. (…) Nu vreau să discut despre Gabriel Oprea, dar vă spun că în general noi avem un statut și niște criterii de integritate și orice fel de eventuală alianță cu altcineva, orice partener trebuie să respecte aceste criterii. Altfel nu avem nicio discuție, aceasta este o premisă, nu este o condiție. Acest lucru, la PNL, va fi literă de lege, indiferent de partenerul de moment pe care îl avem”.

Ulterior, însă, copreședintele PNL a ținut să clarifice că termenul de „fuziune” este folosit în mod eronat și că nu oferă nimeni UNPR-ului nicio contopire prin absorbție, pentru că posibilitatea acestei decizii nu există în prezent.

„Nu le oferă nimeni nicio fuziune cu PNL-ul, asta vreau să fie clar. Faptul că sunt discuții, e o chestiune normală. În vederea eficientizăii scorului în toamnă”, a ținut să puncteze Gorghiu miercuri, în Parlament.

Liviu Dragnea: „Vor exista niște efecte”

Perspectiva fuziunii dintre UNPR și PNL a fost comentată de Liviu Dragnea care a arătat că „aceste lucruri nu fac bine relațiilor dintre PSD și UNPR și cred că vor exista niște efecte”. Politica progresiștilor în teritoriu pare să-i fi deranjat mai tare pe social-democrați, întrucât liderul PSD a accentuat faptul că în Timiș și Maramureș UNPR s-a întâlnit în repetate rânduri cu liberalii pentru discuții referitoare la constituirea de majorități, o consecință fiind și aceea că PSD nu mai face majoritate cu UNPR în Consiliul Județean Timiș.

„Colegii de la UNPR s-au tot întalnit cu cei de la PNL din Maramureș, am înțeles au fost în vizită și la domnul Cherecheș. Eu vă spun, ca președinte al PSD, că din partea noastră lucrurile sunt neschimbate, daca UNPR-ul la final va declara că vrea să păstreze alianța, vom continua discuțiile fără să fie afectate de tot felul de informații pe surse”, a declara miercuri Liviu Dragnea.

Oricum ar fi, liderul PSD a declarat că, din informațiile pe care le are de la șeful UNPR, Valeriu Steriu, cei de la PNL au decis să facă fuziune cu UNPR, iar cei de la UNPR le-au răspuns. Discuțiile între social-democrați și progresiști vor continua, spune Dragnea, după ce vor primi un răspuns clar de la UNPR, dar și după ce partidul din care face parte și Oprea se va „vindeca” de instabilitate. Până atunci, PSD nu acceptă în niciun caz o „politică de șantaj”, a precizat Dragnea, pentru că mâna partidului este foarte puternică, și așteaptă, chiar până la alegerile parlamentare, un răspuns din partea UNPR.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Unde va fi înmormântat Gabriel Cotabiță
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Civilizațiile extraterestre inteligente și-ar putea transforma stelele în „nave spațiale naturale”, sugerează un cercetător