UPDATE VIDEO | Reformele se nasc greu, dar trec rapid de Parlament / Senatul a adoptat legea pensiilor, în 7 ore

Publicat: 14/11/2023, 07:45
Actualizat: 14/11/2023, 19:52

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au bătut palma pe legea pensiilor. În ședința coaliției, de luni după-amiaza, s-au găsit banii pentru majorările anunțate de PSD și planificate pentru anul 2024.

UPDATE 19.42

Legea pensiilor a fost adoptată în plenul camerei superioare a Parlamentului, cu 65 de voturi pentru, 6 împotrivă și 19 abțineri. Legea merge la Camera Deputaților, care este camera decizională.

Urmărește dezbaterile în plenul Senatului.

UPDATE 18.30

USR și AUR au cerut din nou retrimiterea legii la comisii. Motivul este că raportul de 120 de pagini al comisiei a ajuns la senatori în timpul ședinței de plen și nu a putut fi parcurs.

S-a cerut retrimiterea pentru o săptămână sau două săptămâni. Ambele solicitări au fost respinse.

A intervenit senatorul PSD Daniel Zamfir și le-a răspuns USR-iștilor.

Ipocrizia unora sare de cupola Casei Poporului. Măi, oameni buni, de la USR, voi vă prefaceți ca nu înțelegeți de ce avem acest termen? Prietene, ia-o ușurel! Își explic de ce suntem în această prcedură. Pentru simplul motiv că un ministru USR, profund interesat, și cu un fost prim-ministru din funcul sălii și din fundătura politicii, tulburat foarte mult la vremea aceea, a creat un PNRR în care spunea că până în 2070 pensiile trebuie să fie blocate în acest procent de 9,4% din PIB, a spus de la tribună Daniel Zamfir.

UPDATE 18.20

A fost un schimb de replici între fostul premier Florin Cîțu și senatorul PSD Lucian Romașcanu.

Florin Cîțu i-a întrebat pe reprezentanții guvernului care este cheltuiala cu pensiile în 2023. I-a răspuns senatorul PSD: când o să aflăm și noi unde s-au dus miliardele împrumutate (n.r. în mandatul lui Florin Cîțu) în cei doi ani… o să înțelegem situația.

Romașcanu a precizat că este nevoie să fie făcută recalcularea de la 1 septembrie și abia apoi se va afla impactul bugetar. În orice caz, nu va depăși 25 miliarde lei, a mai spus Romașcanu.

Deși nu i-a fost menționat numele, Florin Cîțu a avut o replică: ciocul mic când e vorba despre cine și cât s-a împrumutat.

Au fost 148 miliarde în 2020, 130 în 2021, 150 luate de PSD în 2022 și peste 163 miliarde în 2023, luate tot de PSD. Matematic, e mai mult decât atunci, a explicat Florin Cîțu.

A revenit Lucian Romașcanu cu răspunsul: spre deosebirea de dumnealui mi-am luat treapta a doua de liceu, mi-am făcut un MBA pe banii mei la timpul potrivit

Amândoi au veleități artistice, a intervenit și liderul senatorilor liberali Daniel Fenechiu.

A încheiat polemica președintele Senatului Nicolae Ciucă: Asta înseamnă ca este democrație în coaliție.

UPDATE 17.55

Liderul de grup al USR Radu Mihail a cerut retrimiterea legii la comisii, întrucât este „nepregătită suficient, neargumentată, unde si-au încurcat degetele cei de la comisie, când au pregătit raportul”. Senatorul USR a cerut un nou termen pentru raport trei săptămâni. Solicitarea a picat cu 74 de voturi împotrivă și 27 pentru.

UPDATE 17:35

Lucrările Senatului au început. Ședința este prezidată de Nicolae Ciucă. Încep dezbaterile asupra legii pensiilor, urmând ca la final senatorii să își dea votul în plen. 111 senatori sunt prezenți la ședință.

Secretarul de stat în ministerul Muncii Marius-Ilie Stanciu prezintă legea pensiilor în plenul Senatului.

UPDATE 17:15

Dintr-o clipă în alta este așteptat votul final din plenul Senatului asupra formei finale a legii pensiilor.

UPDATE 16:45

Președintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, a declarat, la finalul Comisiei, că a trimis deja o adresă oficială Comisiei de buget-finanțe din Senat în care se menționează impactul bugetar al noii legi a pensiilor. Potrivit acestuia, pensiile a aproximativ 5 milioane de români vor fi recalculate până în septembrie 2024.

Am trimis o adresă oficială președintelui Comisiei de buget-finanțe de la Senat. Impactul este de 10 miliarde pe patru luni pentru aplicarea noii legi și de 15 miliarde de la 1 ianuarie 2024. Vorbim de aproximativ 5 milioane de pensii care se vor recalcula, adică practic noi suntem la sfârșitul procesului de digitalizare, suntem la 95% și vom finaliza până la sfârșitul anului, astfel încât cu 1 septembrie, exact cum prevede noua lege a pensiilor, oamenii deja primească pensiile recalculate, a declarat marți-seara Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice.

UPDATE 16:15

Amendamentele USR au fost respinse în bloc. În schimb, unele amendamente ale PSD-PNL au fost incluse în textul noii legi. La final, Irinel Durău (USR) l-a acuzat pe președintele Comisiei, Rotaru Ion (PSD), de „dictatură parlamentară”. Comisia s-a încheiat, iar votul final din Senat are loc la ora 17:00.

UPDATE 15:00

Lista cu amendamentele depuse la legea pensiilor poate fi consultată – AICI.

UPDATE 14:30

Darius Cîmpeanu, președintele Sindicatului „Muntelui” anunță proteste în Valea Jiului începând de joi, deoarece doleanțele minerilor nu se regăsesc în noua formulă a legii pensiilor, susține acesta. Comisia a început discuțiile pe amendamentele propuse.

UPDATE 14:15

Discuții aprinse pe estimările privind impactul bugetar al legii pensiilor între senatorul USR Irinel Darău și senatorul Daniel Zamfir (PSD).

UPDATE 14:00

Daniel Zamfir o acuză pe Anca Dragu că „s-a dus cu pâra” la Comisia Europeană. Discuții în contradictoriu între cei doi. Anca Dragu: „Apreciez sinceritatea cu care spuneți că nu dați 2 bani pe părerea mea. (…) Vă rog să vă controlați limbajul!”.

Daniel Zamfir: „Noua lege aduce o echitate, echitate de care vorbim de 20 de ani de zile. Domnilor de la USR, nu ați înțeles că oamenii nu ne-au votat să ne plângem că nu avem bani. Este vorba de o decizie politică. Asta e treaba noastră de politicieni, nu să le spunem că nu sunt bani că cei de la USR au trecut la PNL”.

UPDATE 13:48

Membrii comisiilor reunite au constatat că la dezbateri nu se află niciun reprezentant al Ministrului de Finanțe, care le poate da toate detaliile despre impactul bugetar al noii legi.

Ion Narcis Mircescu, USR: „Suntem într-o comedie tristă, cum se desfășoară lucrările”.

PNL a sărit în apărare și a precizat că Ministerul de Finanțe a exprimat o opinie în scris.

Și fostul președinte al Senatului, Anca Dragu, a avut o replica la absența ministrului de Finanțe: Show me the money. Nu, nu suntem într-o probă din Jerry Maguire, a spus Dragu, indicând că legea pensiilor va avea un impact de zeci de miliarde de lei

UPDATE 13:30

PNL, prin vocea fostului ministru de finanțe, Alexandru Nazare, a cerut liniile macro ale bugetului pe 2024 și strategia fiscal bugetară pe baza căreia se va construi legea bugetului, care ar urma sa susțină majorările de pensii.

La rândul său, senatorul USR, Narcis Mircescu, a cerut raportul Băncii Mondiale înainte de a vota legea.

Urmărește dezbaterile în comisii.


UPDATE 11:42

USR a depus mai multe amendamente la legea pensiilor:

1) Încetarea mandatului ministrului Muncii și Solidarității Sociale în cazul ratări recalculării pensiilor în 6 luni.

2) Neindexarea pensiilor speciale, plafonarea lor în cazul în care coaliția nu vrea să le elimine.

3) Posibilitatea de a dubla contribuția la Pilonul 2, pensia privată în conturi personale cu randament dovedit peste rata inflației.

4) Creșterea contribuției la Pilonul 2 cu câte 0,5% pe an, până la 6% cum era planul inițial acum 15 ani.

5) După împlinirea vârstei standard de pensionare (65 ani la bărbați), asigurații care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor să poată opta dacă mai doresc să contribuie la fondul de pensii sau preferă să rămână cu 25% în plus, în mână.

6) Fondul de pensii de stat (bugetul asigurărilor sociale de stat BASS) să poată fi alimentat și cu venituri din redevențe și concesiuni.

7) Includerea în condiții de muncă speciale a personalului medical care lucrează sub radiații și eliminarea din condiții de muncă speciale a celor care lucrează în transportul de material lemnos.

8) Obligarea Casei Naționale de Pensii Publice să informeze din oficiu, în fiecare an, plătitorii de contribuții referitor la punctele acumulate.

9) Eliminarea birocrației de la consulatele României pentru pensionarii care își încasează pensiile în străinătate (eliminarea cerinței de certificat de viață semnat de două ori pe an în fața autorităților).

UPDATE 11:30

Ședința comună a Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital cu Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, va avea loc la ora 13:00. Sunt singurele avize pe care legea pensiilor le mai așteaptă, înainte votului final din plen.

Știrea inițială:

Liderii PSD și PNL au anunțat, într-o singură voce, dar fiecare pe pagina proprie de Facebook, că noua lege a pensiilor este susținută de întreaga Coaliție de guvernare.

Toate aspectele legate de Legea pensiilor, inclusiv cele privitoare la sursele de finanțare, au fost clarificate, a scris Marcel Ciolacu.

Au fost clarificate toate elementele legate de sustenabilitatea finanțării măsurilor cuprinse în noua lege a pensiilor, a scris și Nicolae Ciucă.

De joi până luni, la coaliție, reprezentanți ai PNL și PSD s-au întrecut în acuzații, pasarea răspunderii, interogații și trasare de linii roșii. Citește mai multe aici. 

Și toate s-au învârtit în jurul sursei de finanțare și a impactului bugetar pe care îl vor avea cheltuielile cu majorările de pensii, în 2024.

Reamintim că impactul bugetar cu pensiile pentru 2024 este 25 miliarde lei.
Pentru prima crește anunțată, indexarea cu 13,8%, costul este de 15 miliarde lei. Iar, recalcularea pensiilor de la 1 septembrie va avea un impact de 10 miliarde lei

Prin urmare, reforma pensiilor, transpusă în lege, intră în Parlament. Prima cameră sesizată este Senatul României. Senatorii din comisiile de specialitate încep treaba dis de dimineață.

La ora 9.00 sunt programate dezbaterile în comisii pe proiectul de lege și amendamentele care vor fi depuse până la acea oră.

La ora 15.00, încep dezbaterile în plenul Senatului, iar votul final este programat pentru ora 17.00.

După Senat, legea ajunge la deputați, cameră decizională.

Legea este în procedură de urgență, cu toate acestea, va fi un record ca un act normativ să treacă doar în câteva ore prin Senat, cu tot traseul procedural.

Simona Bucura Oprescu a declarat în ziua adoptării legii în Guvern că termenul limită de vot în Parlament este 20 noiembrie, pentru respectarea înțelegerii cu Comisia Europeană.

Știre în curs de actualizare

CITEȘTE ȘI:

PSD: Legea Pensiilor este susținută de Coaliție și intră în linie dreaptă în Parlament / Anunț important privind bugetul pentru anul viitor

VIDEO | Vrem reorganizare teritorială, dar cine o face? Ciolacu: Domnule, cum să-mi desființezi primăria? / Boc: România se sufocă sub ochii noștri

VIDEO | Marcel Ciolacu nu mai vrea pensii de 1.980 de lei. „Este inuman”. Premierul promite creșteri de pensii „în această guvernare”

VIDEO | Începe migrația aleșilor / PNL vrea pact de neagresiune cu PSD / „Este un derapaj de la procesul democratic”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...