USL Cluj și-a prezentat candidații la alegeri, Uniunea speră să obțină jumătate din mandate

USL Cluj și-a prezentat candidații la alegeri, Uniunea speră să obțină jumătate din mandate
Publicat: 28/10/2012, 16:02
Actualizat: 28/10/2012, 16:02

USL Cluj și-a prezentat, duminică, cei 14 candidați la alegerile din 9 decembrie, liderii Uniunii sperând să obțină cel puțin jumătate din mandate – cinci de deputat și două de senator, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că USL are în județul Cluj cea mai puternică echipă de candidați pentru Senat din țară, care numără patru actuali parlamentari.

„USL este forța politică care va câștiga alegerile parlamentare, inclusiv aici în județul Cluj, unde avem candidați serioși care și-au propus să obțină 50 la sută plus unu din colegiile unde candidează. Nu va fi o luptă ușoară. Vrem să obținem cel puțin șapte mandate, cinci de deputat și două de senator, jumătate din cele 14 de la nivelul județului. Este o țintă pe care ne-o asumăm cu toții. La Senat avem cea mai bună echipă din țară, cu patru parlamentari în funcție. La alegerile locale am câștigat un număr mare de voturi la votul politic și sunt convins că vom avea și mai multe la alegerile generale”, a spus Lăpușan.

Președintele PNL Cluj, Marius Nicoară, candidat pentru un nou mandat de senator, a declarat, la rândul său, în aceeași conferință de presă, că USL Cluj prezintă la alegeri „o listă de candidați puternici”.

„Avem în județul Cluj o listă de candidați puternici, printre care se numără cinci actuali parlamentari. Eu voi candida pentru un nou mandat de senator, iar alături de mine mai candidează deputații Cornel Itu și Mircia Giurgiu, dar și senatorii Șerban Rădulescu și Alexandru Cordoș. Îl mai avem și pe Radu Zlati, fost consilier prezidențial al lui Crin Antonescu”, a afirmat Nicoară.

Candidații USL Cluj, în ordinea celor zece colegii pentru Camera Deputaților, sunt: Adrian Oros (PNL), Steluța Cătăniciu (PNL), Aurelia Cristea (PSD), Irimie Popa (PSD), Radu Zlati (PNL), Cornel Itu (PSD), Ilarie Ivan (PSD), Vasile Grumaz (PNL), Elena Uioreanu (PNL) și Leonard Horvath (PC).

La Senat candidații USL Cluj sunt: Mircea Giurgiu (PSD), Șerban Rădulescu (PC), Marius Nicoară (PNL) și Alexandru Cordoș (PSD).

Depunerea dosarelor de candidatură la Biroul Electoral Județean (BEJ) Cluj va avea loc luni.

La alegerile parlamentare din 2008, partidele componente ale USL – PNL și PSD – au câștigat în județul Cluj cinci mandate, două de senatori – prin Marius Nicoară și Alexandru Cordoș – și trei de deputați, prin Cornel Itu, Horea Uioreanu și Vasile Soporan.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO...
Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit părinți pentru a doua oară! Prima imagine cu...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
SURSE: cum se modifică OUG 84 - antidrog. INML susţine că termenul de 72 de...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
A dat Bacalaureatul, însă moartea l-a luat la scurt timp după. Un tânăr de 18...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Hamas: Netanyahu împiedică negocierile / Cele patru condiţii care împiedică acordul
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
Este INTERZIS prin lege pentru șoferii care intră în țară. Nu poți circula dacă ai...
Scandalul testelor antidrog. Condițiile în care șoferii pot primi permisul înapoi
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Canada se confruntă cu o rată a șomajului record
×