USL Cluj și-a prezentat candidații la alegeri, Uniunea speră să obțină jumătate din mandate
USL Cluj și-a prezentat, duminică, cei 14 candidați la alegerile din 9 decembrie, liderii Uniunii sperând să obțină cel puțin jumătate din mandate – cinci de deputat și două de senator, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că USL are în județul Cluj cea mai puternică echipă de candidați pentru Senat din țară, care numără patru actuali parlamentari.
„USL este forța politică care va câștiga alegerile parlamentare, inclusiv aici în județul Cluj, unde avem candidați serioși care și-au propus să obțină 50 la sută plus unu din colegiile unde candidează. Nu va fi o luptă ușoară. Vrem să obținem cel puțin șapte mandate, cinci de deputat și două de senator, jumătate din cele 14 de la nivelul județului. Este o țintă pe care ne-o asumăm cu toții. La Senat avem cea mai bună echipă din țară, cu patru parlamentari în funcție. La alegerile locale am câștigat un număr mare de voturi la votul politic și sunt convins că vom avea și mai multe la alegerile generale”, a spus Lăpușan.
Președintele PNL Cluj, Marius Nicoară, candidat pentru un nou mandat de senator, a declarat, la rândul său, în aceeași conferință de presă, că USL Cluj prezintă la alegeri „o listă de candidați puternici”.
„Avem în județul Cluj o listă de candidați puternici, printre care se numără cinci actuali parlamentari. Eu voi candida pentru un nou mandat de senator, iar alături de mine mai candidează deputații Cornel Itu și Mircia Giurgiu, dar și senatorii Șerban Rădulescu și Alexandru Cordoș. Îl mai avem și pe Radu Zlati, fost consilier prezidențial al lui Crin Antonescu”, a afirmat Nicoară.
Candidații USL Cluj, în ordinea celor zece colegii pentru Camera Deputaților, sunt: Adrian Oros (PNL), Steluța Cătăniciu (PNL), Aurelia Cristea (PSD), Irimie Popa (PSD), Radu Zlati (PNL), Cornel Itu (PSD), Ilarie Ivan (PSD), Vasile Grumaz (PNL), Elena Uioreanu (PNL) și Leonard Horvath (PC).
La Senat candidații USL Cluj sunt: Mircea Giurgiu (PSD), Șerban Rădulescu (PC), Marius Nicoară (PNL) și Alexandru Cordoș (PSD).
Depunerea dosarelor de candidatură la Biroul Electoral Județean (BEJ) Cluj va avea loc luni.
La alegerile parlamentare din 2008, partidele componente ale USL – PNL și PSD – au câștigat în județul Cluj cinci mandate, două de senatori – prin Marius Nicoară și Alexandru Cordoș – și trei de deputați, prin Cornel Itu, Horea Uioreanu și Vasile Soporan.