Surse din USL au declarat pentru gândul că președintele Comisiei pentru revizuirea Constituției va fi președintele Senatului și al PNL, Crin Antonescu. Principiile de bază ale viitoarei Legi Fundamentale vor fi prezentate mâine de liderii USL cu ocazia evenimentului aniversar – doi ani de la formarea Uniunii.
„În urma discuțiilor din interiorul USL s-a convenit, de principiu, ca președintele Senatului, Crin Antonescu, să fie președintele Comisiei mixte din Parlament pentru revizuirea Constituției”, au precizat sursele citate.
Potrivit acestora, Comisia va trebui să își înceapă activitatea în luna februarie.
„După încheierea procedurilor de votare a bugetului de stat și al asigurărilor sociale, bineînțeles că vor începe discuțiile între grupurile parlamentare pentru revizuirea Constituției. Se va constitui un forum constituțional în care toți oamenii de valoare vor fi consultați și o comisie specială comună în Parlament. Forumul va lucra pentru a colecta și dezbate toate propunerile, acolo vine și instituția prezidențială și Guvernul și profesorii de specialitate, iar totul se va vărsa în coșul comisiei speciale comune pentru revizuirea Constituției”, a declarat pentru gândul președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.
Liderii USL lucrează în prezent la un proiect de modificare a Legii Fundamentale. Principalele schimbări propuse de cei din USL vizează modificarea atribuțiilor președintelui și ale Guvernului, dar și întărirea rolului Parlamentului.
Surse din USL au declarat că, în Parlament, înainte de revizuirea Constituției, va trebui adoptată și noua lege a referendumului. În timp ce președintele PNL, Crin Antonescu, dorește ca în noua lege trebuie să fie introdus un singur prag de prezență, indiferent că este vorba despre referendumul pentru adoptarea Constituției sau cel pentru demiterea președintelui, premierul și președintele PSD, Victor Ponta, a declarat că se va încerca modificarea pragului de prezență, dar doar pentru Constituție nu și pentru demiterea președintelui.
„Trebuie să modificăm și legea referendumului, trebuie să venim pe o variantă europeană. Fie îl eliminăm, fie punem un prag minim de participare. Va trebui să avem un singur tip de cvorum pentru toate tipurile de referendum. Experiența mea arată că modelul european cu o treime din corpul electoral este cea mai bună soluție”, a precizat pentru gândul Valeriu Zgonea.
De altfel, cei din USL susțin că vor ține cont și de recomandările Comisiei de la Veneția în privința revizuirii Constituției.
Constituția USL
Echipa din USL care lucrează la proiectul de modificare a Constituției vrea ca în noua Lege Fundamentală să fie prevăzute clar care sunt atribuțiile ce revin președintelui și cele care revin Guvernului.
Un punct fierbinte îl constituie rolul jucat de președinte în domeniul justiției. Cei din USL doresc să limiteze influența președintelui în numirea șefilor DNA și ai Parchetului General, lăsând responsabilitatea la CSM, președintele urmând să aibă un rol mai mult ceremonial.
În privința modificării articolului 103 din Constituție privind desemnarea premierului. Crin Antonescu și Victor Ponta au convenit, de principiu, ca premierul să provină din rândul partidului câștigător. „Trebuie stabilit însă dacă premierul va fi dat automat de partidul câștigător sau de o alianță care se clasează pe primul loc în opțiunile electoratului”, au precizat cei din USL.
În relația președinte – premier, Victor Ponta a declarat că va insista ca în viitoarea Constituție să se prevadă că primul-ministru participă la reuniunile Consiliului European. Cu toate acestea, președintele își va menține atribuțiile pe linie de politică externă.
În privința judecătorilor de la Curtea Constituțională, liderii USL optează pentru desemnarea acestora dîn rândul judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, eliminând astfel influența politică din deciziile CCR. Dacă acest lucru nu va fi posibil, se va menține sistemul actual.
Cei din USL nu susțin varianta Parlamentului unicameral, ci vor pleda pentru un Legislativ bicameral, dar cu atribuții diferite. Astfel, Camera Deputaților va fi formată de aproximativ 300 de membri și va avea un rol mai activ de decizie, în timp ce Senatul va fi reprezentantul regiunilor.
Crin Antonescu s-a pronunțat deja pentru menținerea mandatului președintelui la cinci ani și alegerea directă a acestuia de către cetățeni.
O altă temă care va intra în atenția revizuirii o reprezintă interzicerea traseismului politic prin Legea Fundamentală.
De asemenea, în viitoarea Constituție se va descrie mai precis rolul și modul de organizare a regiunilor. Proiectul de regionalizare reprezintă o promisiune a USL și de aceea regiunile vor avea o secțiune distinctă în cadrul viitoarei Legi Fundamentale.
Premierul Victor Ponta a declarat că un referendum pentru adoptarea Constituției revizuite ar urma să aibă loc în luna septembrie sau octombrie.