USR anunță că depune moțiune împotriva lui Toader: Miza PSD e aducerea Justiției în pixul lui Dragnea
„Lupta împotriva Justiției continuă. Dacă la începutul anului, prin infama deja Ordonanță 13, PSD a trebuit să dea un pas înapoi, acum avem o reactivare a acestei cerințe. Cele trei măsuri din mimata consultare a ministrului Justiției nu fac decât să confirme miza reală a PSD: aducerea Justiției la pixul lui Dragnea”, a spus miercuri Barna, într-o conferință de presă.
„Transformarea Ministerului Justiției în arbitrul Justiției din România nu face decât să politizeze și să facă toți pașii înapoi, pași pe care România i-a făcut în relația cu UE și relația cu ceea ce înseamnă un stat de drept cu o justiție independentă. De aceea USR e foarte clar împotriva acestor măsuri pe care ministrul Justiției le-a propus și chiar la începutul sesiunii parlamentare vom depune o moțiune împotriva ministrului Justiției”, a adăugat Barna, care este și purtător de cuvânt al USR.
EL a spus că vineri, 1 septembrie, când va începe sesiunea, USR va începe strângerea semnăturilor pentru depunerea moțiunii simple.
„Cel mai probabil moțiunea va fi depusă în prima săptămână, dar vineri vor veni toți colegii și vom stabili calendarul”, a mai spus Barna.