USR, despre adoptarea Codului administrativ: Va contribui și mai mult la baronizarea administrației locale
„USR consideră că adoptarea Codului Administrativ va contribui și mai mult la baronizarea administrației la nivel local și la deteriorarea actului administrativ. Situația este cu atât mai gravă cu cât Executivul PSD-ALDE adoptă Codul Administrativ prin ordonanță de urgență și total netransparent, fără ca măcar să fie adusă la cunoștința publicului forma intrată în ședința de Guvern. Semnele de întrebare sunt cu atât mai îndreptățite cu cât forma inițială dorită de PSD-ALDE și trecută prin Parlament cu ignorarea amendamentelor opoziției, a fost declarată neconstituțională de CCR. Codul Administrativ, pe care Guvernul Dăncilă îl adoptă în ședința de azi, conține o serie de prevederi controversate, printre care introducerea pensiilor speciale pentru aleșii locali, aprobarea proiectelor care vizează administrarea patrimoniului cu majoritate absolută (jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcție), față de două treimi cât era până acum, mutarea răspunderii pentru actele administrative ilegale de la primari către funcționarii publici”, potrivit unui comunicat de presă al partidului remis, marți, MEDIAFAX.
Reprezentanții USR transmit că, prin adoptarea noului act normativ, primarii, viceprimarii și președinții de Consilii Județene aleși din 1992 până în prezent vor beneficia de pensii speciale.
„Practic, odată aprobată OUG pe Codul administrativ, toți primarii, viceprimarii, șefii de CJ-uri și adjuncții lor, aleși din 1992 încoace, vor beneficia de pensii speciale, care vor depăși jumătate din indemnizațiile acum în plată, indemnizații care, tot prin grija PSD-ALDE față de baronii locali, au ajuns la peste 15.000 de lei pe lună. Codul administrativ este, totodată, folosit de PSD și ALDE pentru a netezi drumul spre funcții publice de înaltă demnitate – premier și ministru – condamnaților penali reabilitați, dar și pentru liniștea funcționarilor publici trimiși în judecată, care nu vor mai fi suspendați din funcție. Lucru evident neconstituțional, după cum a decretat CCR în februarie 2018, la încercarea anterioară a PSD și ALDE de a-i scăpa de sancțiune pe funcționarii publici trimiși în judecată”, mai susține sursa citată.
Senatorul USR Florina Presadă a declarat că modificările aduse Codului administrativ ar fi trebuit trecute prin Parlament, nu adoptate de către Executiv.
„Orice formă de codificare a dreptului administrativ trebuie să fie opera exclusivă a Parlamentului României, ca unică autoritate legiuitoare a țării, astfel încât conținutul normativ al actului de legiferare să fie rezultatul dezbaterilor parlamentare, în mod transparent și democratic. Chiar dacă, prin acest OUG, PSD își aservește administrația publică, USR va construi o administrație curată, profesionistă și care servește cetățenii. Era bine să fi avut un Avocatul Poporului care să nu facă jocul infractorilor. Era bine să fi avut și un prim-ministru care să nu hrănească o caracatiță politică din administrația publică. Era bine să fi avut o clasă politică responsabilă, integră și competentă. Din păcate, PSD nu a învățat nimic din alegerile din 26 mai. Din fericire, urmează alte runde de alegeri”, a afirmat Florina Presadă.
USR amintește și de obligația președintelui de a se pronunța în termen de zece zile pentru propunerea de numire de ministru.
„De asemenea, pentru a-și asigura un avantaj în disputele politice, Guvernul PSD-ALDE folosește Codul administrativ pentru a introduce obligația pentru președinte de a se pronunța în termen de maximum 10 zile asupra propunerii de numire a unui ministru. (…) Nu în ultimul rând, prin adoptarea Codului administrativ prin OUG, Guvernul Dăncilă îi ignoră total pe partenerii sociali, în condițiile în care Consiliul Economic și Social a avizat negativ proiectul de OUG, iar sindicatele din Administrație și specialiștii în drept administrativ au solicitat insistent să nu fie adoptată OUG, iar premierul să convoace părțile implicate la discuții”, conform sursei menționate.
Guvernul va adopta, marți, ordonanța de urgență pentru modificarea Codului administrativ, a anunțat la începutul ședinței, premierul Viorica Dăncilă.