USR înghite PLUS. Prima mutare a fost deja făcută
USR înghite PLUS și deja a făcut prima mutare. Ionuț Moșteanu, liderul deputaţilor USR PLUS, a anunţat, luni, 7 iunie, în plenul Camerei, schimbarea denumirii grupului parlamentar USR PLUS în grupul parlamentar Uniunea Salvaţi România.
Decizia a fost luată de comun acord și s-a făcut în urma fuziunii celor două partide, aprobată de instanţă, afirmă Moșteanu.
Anunțul făcut de Ionuț Moșteanu
„În urma deciziei Biroului permanent de săptămâna trecută, vă aduc la cunoştinţă schimbarea denumirii grupului parlamentar al Alianţei USR PLUS în grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România, ca urmare a fuziunii rămase definitivă, în urma respingerii apelului la Curtea de Apel Bucureşti din data de 16 aprilie”, a precizat Moşteanu. Mulți văd aici o mutare prin care USR înghite PLUS, analiștii politici comentând intens pe marginea acestui subiect.
- În 16 aprilie, fuziunea prin absorbţie dintre USR şi PLUS a fost aprobată, definitiv, de către Curtea de Apel Bucureşti. Conform deciziei Curţii de Apel Bucureşti, formaţiunea rezultată prin fuziune este înregistrată în Registrul Partidelor Politice de la Tribunalul Bucureşti. În data de 30 octombrie 2020, Tribunalul Bucureşti admisese încă de atunci cererea de fuziune între cele două partide, dar decizia a fost contestată de două persoane.
În 15 august 2020, delegaţii USR şi PLUS au aprobat, într-un congres desfăşurat online, un protocol ce prevede fuziunea celor două partide. Co-președinții noii formațiuni politice sunt Dan Barna (USR) şi Dacian Cioloş (PLUS). Peste numai câteva luni, în toamnă, au loc alegeri în cadrul USR PLUS pentru desemnarea unui președinte. Dan Barna și-a anunțat candidatura, precizând că își dorește să conducă singur partidul.