Prima pagină » Știri politice » USR propune ca Piața Victoriei să fie un loc rezervat pentru proteste și manifestări civice

USR propune ca Piața Victoriei să fie un loc rezervat pentru proteste și manifestări civice

USR propune ca Piața Victoriei să fie un loc rezervat pentru proteste și manifestări civice
Detalii pe Gândul.

„Voi discuta cu colegii din PNL despre această propunere. Dincolo de competiția firească dintre partidele pe care le reprezentăm, trebuie să înțelegem că, în chestiuni majore, este necesară colaborarea și susținerea reciprocă”, a declarat Roxana Wring, președintele USR București.

„Demersul USR vine în contextul în care Gabriela Firea a decis zilele trecute organizarea unui Festival în Piața Victoriei. USR a criticat acest demers și a arătat că este unul exclusiv politic. Confirmarea acestui fapt a venit inclusiv de la un primar social-democrat care a recunoscut că decizia privind organizarea Festivalului în Piața Victoriei a fost luată în interiorul PSD. O astfel de practică, prin care instituția Primăriei este pusă în slujba unui partid politic trebuie sancționată de urgență. Deciziile în administrație trebuie luate în funcție de rațiuni administrative și nu în funcție de rațiuni politice”, se arată într-un comunicat de presă al partidului. 

Membrii USR argumentează că, în acest context, e nevoie de o reglementare prin hotărâre a Consiliului General pentru ca Piața Victoriei să fie un spațiu special destinat manifestărilor civice, sindicale, protestelor sau altor acțiuni de aceasă natură. Mai mult, spun cei din USR, e nevoie de un act care să fie adoptat legal, transparent, pentru a evita luarea unor decizii administrative „în scop politic”

„Evenimentele publice de tipul festivalurilor de sezon sau a concertelor se pot desfășura în spațiile în care, în mod tradițional, s-au desfășurat până acum în București. Pentru astfel de evenimente publice, este nevoie de accesibilitate sporită pentru cetățeni (semafoare, treceri de pietoni, acces facil la mai multe linii de transport public în comun etc.) și de o serie de caracteristici ale spațiului respectiv care să permită securizarea și prevenirea riscurilor de accidente sau incidente de orice tip”, își încheie aceștia mesajul. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?