Prima pagină » Știri politice » USR și PLUS au adoptat fuziunea: „Electoratul nostru a crescut și el până la câteva milioane de români”

USR și PLUS au adoptat fuziunea: „Electoratul nostru a crescut și el până la câteva milioane de români”

USR și PLUS au adoptat fuziunea: „Electoratul nostru a crescut și el până la câteva milioane de români”

Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat, sâmbătă, că în cadrul Congresului formaţiunii a fost aprobată fuziunea cu PLUS. Astfel, în USR au votat 76,1% pentru „DA”, în timp ce în PLUS au fost de acord 83,43%.

„Congresul USR a aprobat fuziunea cu PLUS. Am fost împreună de la început, am fost puternici în alianţă, unirea este un pas firesc. Este ceea ce şi-au dorit membrii noştri, este ceea ce ne-a cerut electoratul. Împreună suntem şi mai hotărâţi să luptăm pentru idealurile şi principiile noastre, iar voinţa noastră de a schimba România în bine este începând de astăzi şi mai puternică. Vechile partide au avut timp de 30 de ani şansa să dovedească ce pot să facă. Acum e rândul generaţiei noastre să decidă cum va arăta această ţară”, a scris Dan Barna pe pagina sa de Facebook.

USR: „Un pas politic major”

„Congresul USR a adoptat protocolul de fuziune cu PLUS, un pas politic major și necesar înaintea congresului reunit de astăzi în care se va vota fuziunea celor două partide. USR s-a născut în urmă cu doar patru ani, pe bazele unei inițiative dedicate Bucureștiului. Astăzi, suntem un partid pentru întreaga Românie. Am ajuns de la câteva mii la zeci de mii de membri. Electoratul nostru a crescut și el până la câteva milioane de români care ne sprijină și au încredere în proiectele noastre.
USR a ajuns să conteze pe termen lung în politica românească, va continua să crească și să ofere românilor o alternativă reală și credibilă, cu oameni profesioniști, de bună credință și bun simț. Astăzi, am votat pentru intrarea într-o nouă etapă. Vom continua să ne facem datoria față de români, vom continua să luptăm pentru o Românie modernă, „ca afară”, din care tinerii să nu mai dorească să plece! Schimbăm România. Stradă cu stradă, oraș cu oraș. Om cu om”, au mai scris reprezentanți ai USR pe Facebook.

Dan Barna, reacție vehementă în dosarul 10 august

Președintele USR, Dan Barna, este de părere că fiecare zi în care adevărul despre dosarul „10 august” rămâne ascuns reprezintă o zi pierdută pentru onoarea statului român. Despre redeschiderea anchetei în acest caz a vorbit și Ana Birchall, fostul ministru al Justiției.

„Azi, doi ani mai târziu, încă nu ştim adevărul despre intervenţia din acea zi”, scrie Dan Barna pe Facebook. Liderul USR arată că, „deşi sunt sute de plângeri ale victimelor şi mii de minute de filmare care documentează intervenţia în forţă a autorităţilor, încă nu avem răspunsuri clare”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Discuții la Cotroceni între Nicușor Dan și magistrații care au decis să vorbească public despre problemele din Justiție
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Peste cine a dat Tudor Chirilă la metrou, după scandalul iscat de câștigarea Alessiei Pop la Vocea României. Ce s-a întâmplat pe loc?
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Cozonac tradițional românesc. Rețeta perfectă pentru sărbătorile de iarnă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Val de concedieri în fabricile auto din vestul țării. Motivul pentru care mii de oameni vor rămâne fără slujbe în viitorul apropi
Cancan.ro
Ninge abundent de Crăciun! ANM a schimbat radical prognoza: zonele din România unde iarna își intră în drepturi
Ce se întâmplă doctore
Cum își păstrează silueta Iulia Vântur. Ce bea în fiecare dimineață? ”Cred că acesta este secretul până la urmă”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mii de șoferi nevinovați au fost amendați din cauza unui radar defect. A funcționat așa timp de 4 ani
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Dezamăgirea modifică chimia creierului și comportamentul, arată un studiu efectuat pe șoareci