Vadim: „Am pentru prima dată convingerea că alegerile sunt complet inutile”. De ce este supărat liderul PRM
„Am pentru prima dată convingerea că alegerile sunt complet inutile. De-a lungul a mai mult de 20 de ani s-au format mai multe grupări interlope care n-au altă treabă decât să fure alegerile și primul pas către fraudarea alegerilor îl reprezintă sondajele mincinoase”, a spus duminică Corneliu Vadim Tudor, candidatul PRM la alegerile prezidențiale, după ce a votat la Școala 150 împreună cu soția sa și cele două fiice.
Vadim a spus că joi seară a depus o plângere penală „pe adresa Laurei Codruța Kovesi împotriva patronilor așa ziselor firme de sondare a opiniei publice”.
„Plângerea penală se referă la difuzarea de informații false, obținerea de foloase necuvenite și constituirea în grup infracțional organizat. Ulterior, la urne, la secțiile de votare și pe softul dirijat de ani de zile de știm noi cine, se potrivesc rezultatele cu ce anticipau ei, chipurile. Să le fie rușine acelor contracandidați cu pretenții de democrați care vor să conducă un stat de drept că au refuzat o confruntare electorală în direct. Eu nu capitulez. Săgetătorii pot fi uciși, dar nu înfrânți. Îmi voi urma destinul pentru că va veni și o vreme a dreptății pentru amărâta asta de țară. (…) E foarte greu pe vreme de criză. Ne-au scos prin fraudă și din Parlamentul național și din Parlamentul European. De peste tot. Dar vom rezista!”, a spus Vadim Tudor, potrivit Agerpres.
Vadim susține că a votat „pentru a-și apăra corect șansele”. „Poate le strică Dumnezeu mașinăria asta de fraudă. Poate își întoarce fața către amărâta asta de țară. E greu să distrugi un om ca mine care nu are ce pierde”, a subliniat Vadim.
Corneliu Vadim Tudor a votat pentru o Românie „din care să dispară grupările mafiote”. „Pentru o Românie din care să dispară grupurile mafiote autohtone și internaționale. Pentru o Românie în care mafia să nu fie sub control, să fie sub pământ. Eu nu glumesc când spun că voi umple pușcăriile cu ei și numai eu am autoritatea morală să spun și să fac asta”, a subliniat Vadim Tudor.