Prima pagină » Știri politice » Vâlcov, despre schimbarea GUVERNELOR și REMANIERI: Semn de PROFESIONALISM

Vâlcov, despre schimbarea GUVERNELOR și REMANIERI: Semn de PROFESIONALISM

Darius Vâlcov consideră că remanierea guvernamentală este un semn de profesionalism. Vezi cu ce argumente își apără poziția

„Este un semn de profesionalism, pentru că acest program de guvernare este o piatră de încercare extrem de grea. Nu este un program de guvernare obișnuit, care zi de zi l-am văzut și l-am aplicat la fiecare patru ani. Dacă ne dăm în spate 28 de ani cred că este singurul program de guvernare despre care chiar se vorbește de când actuala coaliție a venit la guvernare. În rest, erau niște programe de guvernare care, imediat după alegeri, dispăreau, fiind așa greu de pus în aplicare. Nu este deloc ușor”, a declarat la Antena 3 Darius Vâlcov.

Consilierul premierului a mai spus că „puterea celor care vin și conduc ministerele se dovedește uneori limitată”.

„Fiind limitată, decizia politică avea de ales sau trebuia să se aleagă într-un fel sau altul – ori merge mai departe cu aceștia, dar vedea că nu pot să facă performanță – li se cere reorganizarea ministerului, digitalizarea ministerului, li se cere să rezolve unele probleme, să ardă pașii într-un timp foarte scurt, iar ei nu reușesc în trei, în șase luni de zile. Ce faci? Îl ții mai departe ca să nu ai probleme de imagine sau îl schimbi și încerci cu altul. Eu cred că soluția aleasă de conducerea PSD a fost cea bună de fiecare dată”, a mai spus Vâlcov.

Vâlcov, despre schimbarea guvernelor și remanieri

Vâlcov: În 2018, vor fi finalizați 187 kilometri de cale ferată și 73 kilometri de autostradă

Darius Vâlcov a declarat că, până în prezent, în acest an, au fost finalizați 43 de kilometri de cale ferată, iar până la finalul anului vor fi gata, în total, 187 de kilometri de cale ferată, în condițiile în care, în ultimii 28 de ani, au fost finalizați doar 400 de kilometri.

Consilierul pe probleme economice al premierului Dăncilă a mai spus că, anul acesta, au fost dați în folosință 53 de kilometri de autostradă, iar, până pe 15 decembrie, vor fi, în total, dați în folosință 73 de kilometri de autostradă.

Acesta a menționat că, în ianuarie, cifra va ajunge la 113 kilometri de autostradă, iar directorul CNAIR poate fi demis, dacă, până la 31 decembrie, nu vor fi gata cei 101 kilometri de autostradă promiși.

Întrebat, consilierul premierului a menționat că printre cauzele pentru care nu pot fi gata 150 de kilometri de autostradă, în fiecare an, în România, „interes, prostie, rea voință, interese care ne scapă de sub control”.

„Sunt foarte multe țări care nu s-ar bucura ca România să nu fie plină de autostrăzi, astăzi. Ne-ar fi mai ușor să vină marfa din China sau din Golf și să meargă pe autostrăzi sau căi ferate spre Centrul Europei decât să facă un ocol și să meargă pe la alte porturi, mai îndepărtate. Prostia este a celor care au condus aceste companii de-a lungul timpului. Unii dintre ei s-au dovedit ori proști, ori rău voitori, pentru că claim-urile, acele lucrări pe care le plătim, dar nu sunt făcute, se ridică la miliarde de euro”, a detaliat Vâlcov.

Consilierul premierului a reamintit că acei 63-64 de kilometri de autostradă construiți de Bechtel au costat 6,4 miliarde de lei, din cauza claim-urilor, respectiv a despăgubirilor solicitate din diverse cauze.

„Se pare că o parte din ele s-au întrerupt. Să vedem dacă s-au întrerupt definitiv”, a mai spus Vâlcov.

Foto: Hepta

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani