Vâlcov: Raportul final pe proiectul Roșia Montană va fi dat luni
Membrii comisiei pentru Roșia Montană au hotărât ca raportul final pe proiectul de exploatare să fie finalizat joi, după dezbateri, urmând ca votul final să fie dat luni, la ora 18.00.
„Astăzi se vor finaliza dezbaterile pe acest proiect și pe raport. Votul final va fi dat luni, la ora 6, tocmai pentru ca toți membrii să fie prezenți. Au votat pentru toți membrii USL și împotrivă două persoane și s-au abținut alte două. Suntem aproximativ 15 prezenți. Munca se va termina astăzi”, a anunțat Darius Vâlcov.
La fel ca în ședința de miercuri, parlamentarii încă dezbat concluziile celor patru grupuri de lucru (socio-economic, de patrimoniu cultural, juridic și de mediu), în cadrul comisiei fiind citit fiecare paragraf, analizându-se chiar și semnele de punctuație.
Întrebat dacă raportul nu va fi dat în afara termenului legal al comisiei, mandatul acesteia expirând pe 10 noiembrie, Vâlcov a explicat este vorba doar despre o zi în plus.
„Nu este în afara termenului, este o zi în plus doar pentru votul final. Azi terminăm dezbaterile și raportul, luni dăm doar votul, ca să fim liniștiți și odihniți, nu după o muncă de 12 ore”, a mai spus președintele comisiei.
După ce lucrările comisiei au avut loc la secret, fără ca presa să aibă acces, în ședința de luni jurnaliștii vor putea participa.