Verdictul lui Băsescu despre miniștrii PSD: „Proști ca noaptea”. Cum a ajuns fostul președinte la această concluzie
Traian Băsescu a fost întrebat, vineri, la Sinaia, cum comentează decizia guvernanților în ceea ce privește formularul 600.
„Proști ca noaptea, ce să spun, dacă nu s-au putut gândi că acest formular 600 creează probleme, iar renunțarea la el creează probleme mai mari. Și o să vă spun de ce. Spre exemplu, cei care își câștigă banii din venituri liberale în momentul de față, pentru că s-a amânat plata taxelor odată cu amânarea formularului 600, nu-și pot plăti nici asigurările de sănătate, nici alte taxe către stat. Deci oamenii ăștia rămân fără asigurări”, a declarat Traian Băsescu în fața presei.
Liderul PMP consideră că mai sunt și „alte prostii”, la legea salarizării.
„Mai au și alte prostii pe care le văd acum la intrarea în vigoare a legii salarizării. Au pus agenții economici să plătească integral CAS-ul și asigurările de sănătate pentru cei care lucrau part-time. E în regulă, s-au plătit, numai că în România sunt mulți oameni care au un serviciu de bază, de opt ore și mai au încă patru ore din altă parte. Acum li se încasează la cei cu part-time integral contribuțiile și pentru pensii și pentru sănătate, deși el primește doar jumătate din salariu, deci niște prostii care arată și incapacitatera intelectuală, o spun cinstit. Sunt oameni slabi de minte ca să nu vă spun de alte efecte ale acestor trăznăi. Stați să vedem efectul lui split TVA, că se vor încurca și cu acela”, a mai spus fostul șef al statului.
Traian Băsescu a participat vineri, la Sinaia, la Colegiul Național al Partidului Mișcarea Populară.