Prima pagină » Știri politice » Vicepremierul Oprea dă semnalul votului pentru Șova și Vâlcov

Vicepremierul Oprea dă semnalul votului pentru Șova și Vâlcov

Vicepremierul Oprea dă semnalul votului pentru Șova și Vâlcov
BREAKING NEWS

Senatorii decid miercuri dacă încuviințează solicitarea procurorilor DNA privind reținerea și arestarea preventivă a senatorilor Dan Șova și Darius Vâlcov, ambii membri PSD. Premierul Victor Ponta a evitat să spună cum vor vota social-democrații în cele două cazuri, chiar dacă în mai multe rânduri pesediștii au afirmat că nu vor mai bloca justiția. Cu toate acestea, mulți social-democrați nu vor să voteze solicitatea procurorilor. 

Președintele UNPR, Gabriel Oprea, susține că UNPR-iștii nu vor face altceva decât să respecte justiția. El a precizat că dacă vrem ca România să meargă înainte și să fie respectată de UE și SUA, trebuie dat un vot pentru justiția română în cazurile Șova și Vâlcov.

Cu toate acestea, senatorul Octavian Liviu Bumbu de la UNPR a declarat pentru gândul, în urmă cu o săptămână, că nu va vota în favoarea arestării preventive a senatorului Șova. 

Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că nu se poate sta cu pistolul la tâmpla parlamentarilor pentru a vedea cum votează aceștia.

În schimb, liberalii au anunțat prin vocea Alinei Gorghiu că vor vota cu bilele la vedere, pentru a nu exista suspiciuni asupra modului în care au votat liberalii. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc împreună în Marea Britanie pentru prima dată după patru ani