După intrarea Elenei Udrea la audieri la DNA, în această dimineață, vicepreședintele PMP, Ștefan Vlaston a arătat că fostul ministru nu ar mai fi, practic, în acest moment liderul partidului, anunțându-și, într-o discuție cu conducerea Mișcării Populare, retragerea în urmă cu o lună și jumătate "tocmai pentru ca aceste suspiciuni să nu se răsfrângă asupra partidului".
În opinia lui Ștefan Vlaston, Eelena Udrea poate fi deja considerată fostul președinte al PMP, cu toate că noul Congres de alegere a unei alte conduceri este programat abia săptămâna viitoare, pe 8 februarie. „Doamna Udrea a decis să se retragă de la conducerea PMP tocmai pentru ca aceste suspiciuni care planează asupra sa să nu se răsfrângă asupra partidului”, a comentat vicepreședintele PMP într-o intervenție la DIGI 24, arătând că „foarte bine a făcut” decizând astfel.
Vlaston anticipează că „noua conducere PMP va fi mai tânără și deasupra oricăror bănuieli”.
Deocamdată, singura candidatură anunțată este cea a deputatului Eugen Tomac care a anunțat miercuri că va concura la președinția PMP cu moțiunea „România implicată-PMP partidul schimbării”. Moțiunea lui Tomac a fost semnată, între alții, de europarlamentarul Siegfried Mureșan, propus pentru funcția de primvicepreședinte al PMP.