Vicepreședintele ALDE: Înainte de decizia pe SIIJ, Guvernul să spună dacă acordul politic ALDE-PNL mai e valabil
„Una dintre condițiile puse de ALDE și acceptate de PNL pentru susținerea Guvernului Orban a fost aceea că chestiunea privind Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) se rezolvă prin dezbatere parlamentară și nu prin OUG sau asumarea răspunderii”, scrie, pe Facebook, vicepreședintele ALDE.
Varujan Vosganian subliniază că la punctul 3, Acordului politic dintre ALDE și PNL prevedea următoarele: „Modificarea legislației în domeniul Justiției se va face numai prin dezbatere și aprobare parlamentară.”
„Așadar, înainte de a decide în privința SIIJ, Guvernul trebuie să ne spună dacă Acordul politic dintre ALDE și PNL mai rămâne valabil”, conchide vicepreședintele ALDE.
Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri, că propunerea făcută de ministrul Justiției Cătălin Predoiu, prin memorandumul care recomandă soluția desființării Secției de Investigare a Infracțiunilor în Justiție (SIIJ), este una corectă. Măsură se află și în programul de guvernare, a punctat liderul de la Palatul Victoria.