Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, solicită FERM aderarea României la spațiul Schengen pe cale terestră până la FINALUL anului

Publicat: 09 10. 2024, 14:39

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a solicitat cu fermitate integrarea pe cale terestră a țării noastre până la finalul anului.

Eurodeputatul român a utilizat prilejul oferit de dezbaterile din legislativul european cu comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, și cu președinția Ungariei la Consiliul UE, la care a participat premierul Viktor Orban, pentru a prezenta noile argumente pentru aderarea României la zona de liberă circulație și pentru a-i combate pe cei care se folosesc de problematica controalelor temporare la frontiere, impuse de mai multe state europene, pentru a bloca extinderea spațiului Schengen, se arată într-un comunicat de presă.

La Consiliul Justiție și Afaceri Interne din 10 octombrie, miniștrii de interne trebuie să ofere soluții concrete dar și o perspectivă reală ca până la finalul anului accesul României și Bulgariei la zona de liberă de circulație pe cale terestră să fie realizat. Decizia se poate formaliza foarte ușor la nivel tehnic.

Proiectele pilot implementate de Comisia Europeană pentru securizarea frontierelor și bunele rezultate obținute prin extinderea air-Schengen dovedesc eficiența soluțiilor europene și faptul că prin integrarea României și Bulgariei spațiul Schengen devine mai sigur.

De aceea, în calitatea mea de negociator-șef al Parlamentului European privind bugetul UE, am solicitat 4 miliarde de euro pentru securizarea frontierelor, pentru gestiunea migranților și refugiaților, dar și pentru extinderea spațiului Schengen.

Haideți să nu ratăm acest moment și să luăm deciziile corecte! a subliniat eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu.

Vicepreședintele legislativului europeana condamnat discursul populist care a ținut timp de 13 ani România în afara spațiului Schengen. Acesta a cerut liderilor europeni să nu mai întârzie aderarea completă a țării noastre la zona de liberă circulație.

Controalele temporare la frontiere reprezintă doar rezultatul unor probleme de prea mult timp ignorate pe care noi, social-democrații, le-am semnalat în repetate rânduri. Subiectul Schengen a fost politizat excesiv de liderii populiști.

Așa s-a întâmplat în Olanda și în Austria, unde, în căutarea unor beneficii electorale inexistente, anumite partide politice au ținut, fără niciun fel de argument, România și Bulgaria în afara zonei de liberă circulație, deși respectau toate criteriile Schengen.

Este timpul să restabilim principiile de drept, să protejăm dreptul la liberă circulație pentru cetățenii europeni și să includem în zona Schengen toate țările care respectă normele, a spus Negrescu în plenul legislativului european de la Strasbourg.

Nu în ultimul rând, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a cerut președinției Ungariei la Consiliul UE să își respecte angajamentul și să propună statelor membre să decidă aderarea țării noastre la zona de liberă de circulație până la finalul anului.

Anul trecut, România și Bulgaria au fost primite parțial în spațiul Schengen după 13 ani de așteptare. Rezultatele înregistrate ca urmare a integrării pe cale aeriană și maritimă au fost un real succes.

Totodată alegerile din Austria s-au încheiat, iar aderarea completă nu mai poate fi blocată cu false argumente populiste. Este timpul ca reprezentanții Consiliului UE să decidă aderarea integrală a României și Bulgariei în spațiul Schengen.

Sincer, cetățenii noștri s-au cam săturat de acest ping-pong între populiști dar și între instituții.

Această nedreptate trebuie să fie reparată imediat iar libera circulație din spațiul Schengen să fie accesibilă românilor și bulgarilor. Vă solicităm să propuneți statelor membre, la Consiliul Justiție și Afaceri Interne din 10 octombrie, să vină cu o perspectivă reală și concretă privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen până la finalul anului, a mai spus Negrescu.

În calitate de negociator-șef al Parlamentului European privind bugetul UE pentru anul viitor, Victor Negrescu a solicitat și inclus în poziția legislativului european peste 4 miliarde de euro (suma totală pentru BMVI, Frontex, AMIF și extinderea spațiului Schengen) pentru protejarea frontierelor, migrație și integrarea țării noastre în zona de liberă circulație, însemnând o creșterea de aproape 950 milioane de euro față de poziția inițială a Consiliului UE pentru aceste linii bugetare.

Într-o declarație exclusivă pentru Gândul, europarlamentarul Victor Negrescu și-a exprimat rezervele cu privire la posibilitatea ca, în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) din 10 octombrie, să fie luată o decizie privind aderarea României la spațiul Schengen pe cale terestră.

Asta în contextul în care Parlamentul European analizează posibilitatea impunerii unor controale temporare la frontierele anumitor state membre. Citește aici. 

CITEȘTE ȘI: