Vicepreședintele PNL Hunedoara Alin Simota, exclus din partid din cauza „prejudiciilor de imagine”
Vicepreședintele PNL Hunedoara Alin Simota, arestat sub acuzația că a condus o grupare suspectată de infracțiuni cu violență, cămătărie, înșelăciune și șantaj, a fost exclus, miercuri, din PNL, din cauza „prejudiciilor de imagine” aduse partidului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de organizația județeană a PNL Hunedoara, vicepreședintele și, totodată, consilierul local din Petroșani, Alin Simota, a fost exclus din partid.
Biroul Permanent al PNL Hunedoara a votat, conform sursei citate, în unanimitate propunerea de excludere, Simota fiind acuzat că a adus „prejudicii grave de imagine” acestei formațiuni politice.
Alin Simota este consilier local PNL la Petroșani, iar în mandatul 2008-2012 a fost consilier județean la Hunedoara.
Alin Simota, care este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din județ, a dezvoltat afaceri atât în domeniul construcțiilor, cât și în domeniul energetic, câștigând mai multe licitații organizate de Consiliul Județean, în perioada în care a fost consilier județean.
Alin Simota s-a înscris în PNL în luna aprilie 2008, iar două luni mai târziu se afla pe un loc eligibil pe lista de consilieri județeni a formațiunii politice. În mandatul 2008-2012 a fost consilier județean la Hunedoara, apoi a devenit consilier local PNL la Petroșani. În timpul mandatului de consilier județean, Simota a fost ales președinte al PNL Petroșani, însă în martie 2013, când se afla la jumătatea mandatului de președinte, a demisionat din funcție, invocând motive personale.
Alin Simota a rămas membru în PNL Petroșani și în Biroul Permanent Județean al PNL Hunedoara.
În urmă cu o săptămână, omul de afaceri Alin Simota și trei membri ai grupării conduse de acesta și suspectate de infracțiuni cu violență, cămătărie, înșelăciune și șantaj au fost arestați de Curtea de Apel Alba Iulia, în urma mai multor percheziții făcute la adrese din județul Hunedoara, între care și la Clubul Sportiv Jiul Petroșani, în biroul lui Simota.
Conform unui comunicat al DIICOT, gruparea infracțională, care acționa în special în județul Hunedoara, era organizată pe paliere de comandă și execuție, fiind suspectată de acte de violență, șantaj, cămătărie și înșelăciune. Din probele aflate la dosar a rezultat că la solicitarea lui Alin Simota au fost executate mai multe acte de violență la comandă, răpiri și șantaje asupra unor persoane, cu scopul de a fi divulgate adresele unde se află datornici de la care acesta avea de recuperat sume de bani sau pentru ca aceștia să-și retragă memoriile și plângerile formulate către diverse instituții.
Anchetatorii au mai stabilit că un candidat la funcția de consilier local (Paul Gherasim, candidat în 2008, când a avut loc agresiunea, ulterior ales local) a fost agresat la solicitarea lui Alin Simota, pentru că s-a opus unor cereri și proiecte de lucrări solicitate de firmele pe care acesta le administra.
În plus, șeful DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, Ioan Mureșan, declara, marțea trecută, că gruparea a exercitat presiuni, acte de violență și chiar a răpit mai multe persoane cărora le spuneau că datorează sume de bani, iar dobânzile erau stabilite aleatoriu, fără ca victimele să știe cât trebuie să restituie, ci doar cât li se cerea.
Alin Simota este finanțatorul echipei de fotbal Jiul Petroșani, care în pauza competițională de iarnă a fost retrasă din Liga a treia din cauza datoriilor. Totodată, echipa a doua a clubului, care evolua în liga a patra de fotbal, nu a mai fost programată la meciuri începând cu luna aprilie.
Simota, care a controlat de-a lungul timpului mai multe societăți comerciale, unele dintre ele intrând în insolvență, s-a aflat de mai multe ori în atenția anchetatorilor pentru evaziune fiscală, stopaj la sursă și emitere de file cec fără acoperire.