Vicepreședintele PSD Caraș-Severin, reținut

Vicepreședintele PSD Caraș-Severin, reținut
Publicat: 13/01/2016, 13:43
Actualizat: 06/05/2016, 19:00

Procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție au emis ordonanțe de reținere pentru patru persoane audiate în urma perchezițiilor care au avut loc marți, în cinci județe, printre acestea fiind vicepreședintele PSD Caraș-Severin, Ion Bejeriță, și omul de afaceri Axente Obrejan, au precizat sursele citate.

De asemenea, procurorii au dispus măsura controlului judiciar pentru alte 12 persoane audiate în acest dosar.

„În cauză, 22 de persoane sunt bănuite de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, prin care s-a creat un prejudiciu total de peste 10 milioane de euro. Dintre acestea, 4 au fost reținute, iar față de alte 12 s-a dispus măsura controlului judiciar”, arată Poliția Română, într-un comunicat de presă.

Anchetatorii au făcut, marți, 14 percheziții în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Olt, Timiș și Teleorman, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, precum și la domiciliile unor persoane.

Douăzeci de persoane au fost duse la audieri, la sediul Poliției Române, printre care oamenii de afaceri Ion Bejeriță, Axente Obrejan și Rădoia Trandafir, cei trei fiind fini ai deputatului PSD Ion Mocioalcă, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție fac cercetări în două dosare, pentru evaziune fiscală și spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2007-2014, reprezentanții mai multor societăți comerciale din județul Caraș-Severin, ce desfășoară activități în domeniul construcțiilor, au înregistrat în contabilitate facturi fiscale care atestau efectuarea unor tranzacții comerciale fictive, realizate prin intermediul unor firme, unele de tip „fantomă”, în scopul diminuării obligațiilor de plată către bugetul consolidat al statului, creându-se astfel un prejudiciu estimat de peste trei milioane de euro.

„De asemenea, din cercetări a mai reieșit că, prin intermediul societăților implicate, au fost transferate sume importante de bani (aproximativ 7,5 milioane euro) către persoanele vizate din circuitul infracțional, banii astfel obținuți fiind reintroduși în circuitul legal prin transferuri bancare și retrageri de numerar”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Poliția Română a precizat că reprezentanții firmelor ar fi beneficiat de sprijinul administratorilor firmelor „fantomă”, care ar fi acceptat, în schimbul unor sume de bani, să pună la dispoziție facturi, chitanțiere și ștampile, pentru a da aparență de legalitate tranzacțiilor fictive.

Vicepreședintele PSD Caraș-Severin Ion Bejeriță mai este vizat într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, în care prejudiciul este de cinci milioane de lei. În această cauză, în iulie 2014 fost făcute percheziții la mai multe adrese, printre care și locuința lui Bejeriță și domiciliul lui Axente Obrejan.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
S-a dus mult prea devreme. O cunoscută actriță a murit la 51 de ani
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Apetitul Braziliei pentru carnea de rechin pune în pericol speciile