Viceprimarul PNL din Vaslui, demis din funcție în urma unui proiect inițiat de grupul PSD-PC
Consiliul Local (CL) Vaslui a aprobat, joi, cu majoritate de voturi, destituirea din funcție a viceprimarului PNL Sorin Radu, în urma unui proiect de hotărâre inițiat de grupul PSD-PC.
„Cu ceva vreme în urmă s-a format o coaliție care a stabilit o temă comună de consens politic. Timpul a demonstrat că această alianță numită USL nu funcționează și astfel nu mai pot fi asumate obiectivele stabilite de cele trei partide. Astfel este motivată și această decizie de schimbare a viceprimarului municipiului Vaslui, care este una politică, fără a avea nicio legătură cu omul Sorin Radu”, a declarat, joi, în plen, liderul grupului PSD din CL Vaslui, Valeriu Caragață.
Odată cu destituirea viceprimarului Sorin Radu, consilierii locali vasluieni au votat, cu 11 voturi „pentru” din cele 20 valabil exprimate, numirea social-democratului Dragoș Cazacu pe funcția rămasă vacantă.
PNL mai are în prezent doar un reprezentant în Consiliul Județean Vaslui, fiind vorba despre vicepreședintele instituției Corneliu Bichineț, care, în perioada 2004-2008, a fost președintele CJ.