Prima pagină » Știri politice » Victor NEGRESCU anunță adoptarea rezoluției pentru bugetul UE: Priorități pentru inundații, SCHENGEN și educație

Victor NEGRESCU anunță adoptarea rezoluției pentru bugetul UE: Priorități pentru inundații, SCHENGEN și educație

Victor NEGRESCU anunță adoptarea rezoluției pentru bugetul UE: Priorități pentru inundații, SCHENGEN și educație

Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu a anunțat marți că rezoluția referitoare la bugetul Uniunii Europene pentru anul viitor, pe care a coordonat-o în calitate de negociator-șef al Parlamentului European, a fost adoptată cu o largă majoritate de către Comisia pentru Bugete a Parlamentului European. Din cei 32 de eurodeputați prezenți, 25 au votat în favoarea rezoluției.

Victor Negrescu a subliniat că printre prioritățile incluse în acest buget se numără sprijinul pentru zonele afectate de inundații și pentru fermierii care au suferit pierderi din cauza calamităților naturale.

De asemenea, el a menționat că s-au prevăzut mecanisme mai simple pentru transferul drepturilor sociale destinate românilor din diaspora.

Un alt aspect important al rezoluției este mesajul puternic de sprijin pentru aderarea completă a României la spațiul Schengen, precum și susținerea parcursului european al Republicii Moldova.

„Am reușit să includ printre prioritățile legislativului european susținerea pentru zonele afectate de inundații și fermierii care au suferit pierderi din cauza calamităților naturale, mecanisme mai ușoare pentru transferul drepturilor sociale pentru românii din diaspora, un mesaj puternic de sprijin pentru aderarea completă a României la spațiul Schengen și parcursul european al Republicii Moldova dar și prioritizarea, prin alocări financiare suplimentare, pentru educație, sănătate, infrastructură și lupta împotriva corupției”, a adăugat Negrescu.

CITEȘTE ȘI:

Încep dezbaterile la Consiliul JAI. SCHENGEN și aderarea României, priorități sub președinția Ungariei

Aderarea la Schengen a României și Bulgariei, din nou pe tapet la JAI Luxemburg. Preşedinţia ungară a Consiliului UE ne promite sprijin total

Comisia Europeană confirmă: România şi Bulgaria, pe deplin pregătite pentru aderarea la spaţiul SCHENGEN!

Obiectivul României: Aderarea completă la Spațiul SCHENGEN până la finalul anului / Victor Negrescu: Avem argumente care ne susțin poziția

Victor Negrescu: Am solicitat Consiliului UE să susţină, anul acesta, aderarea României la spaţiul SCHENGEN pe cale terestră

Gabriela Firea solicită aderarea completă a României la spațiul SCHENGEN / Consiliul JAI pe 10 octombrie

Recomandarea video

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?