Prima pagină » Știri politice » Victor Negrescu, despre comisarul UE: Orban a confirmat că a existat o ingerință politică realizată de PNL

Victor Negrescu, despre comisarul UE: Orban a confirmat că a existat o ingerință politică realizată de PNL

Victor Negrescu, despre comisarul UE: Orban a confirmat că a existat o ingerință politică realizată de PNL
Victor Negrescu, care fusese propus comisar european de Guvernul Dăncilă, a afirmat că Ludovic Orban, prin declarația sa la Congresul PPE de la Zagreb, a recunoscut că PNL a intervenit politic împotriva unei nominalizări legale din partea României. El a adăugat că este o jignire la adresa românilor.

„Am evitat în ultimele săptămâni să fac declarații privind numirea Comisarului European din partea României pentru că mereu am făcut tot ce am putut pentru a proteja imaginea țării noastre și pentru a susține parcursul european al României. Am tăcut cu greu când presa europeană râdea de prestația propunerii României cu ocazia audierilor pentru că important era să avem un comisar. Funcțiile sunt irelevante dacă nu suntem responsabili”, a scris Victor Negrescu, sâmbătă, pe Facebook.

Social-democratul a precizat că toată situația privind numirea comisarului european din partea țării noastre a fost ghidată de interese politice, unele meschine.

„Cu toate acestea, declarația publică a lui Ludovic Orban la Congresul dreptei europene privind numirea Comisarului European este jignitoare la adresa românilor. Acesta a confirmat faptul că numirea nu a avut nimic de-a face cu competența, cu normele și legislația europeană sau cu parcursul european al României și implementarea politicilor necesare Uniunii Europene. Totul a fost ghidat de interese politice, mărunte și meschine”, a completat Negrescu.

El mai spune că este posibil să nu fi existat un răspuns privind nominalizarea făcută legal de PSD, deoarece PNL a intervenit politic în numirea comisarului UE.

„Mai exact prin declarația sa, președintele PNL afirmă faptul că a existat o ingerință politică realizată de PNL împotriva unor nominalizări legale din partea României și se confirmă faptul că validarea comisarului român a fost întârziată din motive politice, fără argumente, explicații legale sau motive obiective. Poate de aceea nu a existat un răspuns la nominalizarea făcută legal. Un specialist în drept european ar putea spune că o astfel de situație ar putea face obiectul unei decizii a CJUE, dar nu voi accepta niciodată să exportăm conflictele politice în exterior. Mai îngrijorat sunt de faptul că astfel de abuzuri au fost posibile și mă întreb cum va arăta pe viitor România normală condusă de dreapta”, a explicat social-democratul.

Victor Negrescu susține că va rămâne „un #proeuropean convins” și este „mai decis ca niciodată să continue „lupta pentru o Românie dezvoltată sustenabil într-o Uniune Europeană mai puternică, mai democratică și cu adevărat apropiată de cetățeni”.

Ludovic Orban a declarat că Guvernul Dăncilă a fost schimbat cu unul de dreaptă pentru ca România să poată oferi un comisar european de la PPE, respectiv pe Adina Vălean. Premierul a precizat că era o situație injustă, deoarece PPE nu avea majoritate pentru noua Comisie Europeană.

Adina Vălean, propusă de România comisar european pentru Transporturi, a primit aviz favorabil în Comisia pentru Transporturi a Parlamentului Uniunii Europene.

Votul în PE pentru Executivul UE propus de președintele-ales Ursula von der Leyen va avea loc într-o sesiunea plenară programată pe 27 noiembrie.

Anterior, Executivul social-democraților a propus-o pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european, însă această nu a trecut de Comisia JURI a Parlamentului European. Fostul premier Viorica Dăncilă l-a nominalizat apoi pe Victor Negrescu, însă Guvernul PSD fusese dat jos prin adoptarea unei moțiuni de cenzură în Parlamentul României.

Președintele Klaus Iohannis declara atunci că prim-ministrul demis nu mai are nicio legitimitate să facă o propunere pentru această poziție.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
Rapoarte ale serviciilor secrete americane dezvăluie că Putin vrea să cucerească părți din Europa, inclusiv țări care sunt membre NATO
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată