Prima pagină » Știri politice » Victor Negrescu, despre îndeplinirea criteriilor pentru Visa Waiver: Este un rezultat bun, o VICTORIE pentru țara noastră

Victor Negrescu, despre îndeplinirea criteriilor pentru Visa Waiver: Este un rezultat bun, o VICTORIE pentru țara noastră

Victor Negrescu, despre îndeplinirea criteriilor pentru Visa Waiver: Este un rezultat bun, o VICTORIE pentru țara noastră

Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, salută îndeplinirea criteriilor pentru ridicarea vizelor pentru români începând de anul viitor.

Este un pas înainte care, dacă este confirmat de autoritățile americane, întărește parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite și extinde potențialul de cooperare în domeniul comercial și economic, afirmă europarlamentarul PSD, într-o postare pe Facebook.

Ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec, a declarat, marți, la Guvern, după o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu că românii au șanse ca de anul viitor să poată călători fără vize în SUA.

Este un rezultat bun, o victorie pentru țara noastră, în contextul în care acest obiectiv părea îndepărtat. Eu cred că revenim și noi în rând cu celelalte state europene și oferim românilor aceleași drepturi ca și ceilalți cetățeni ai UE, declară Negrescu, la RFI.

În opinia lui Negrescu, acest lucru este „o reconfirmare a relațiilor tot mai strânse între România și SUA, pentru că trebuie să recunoaștem, Statele Unite au fost proactive în a sprijini România în acest sens și pentru îndeplinirea criteriilor tehnice, dar și pentru a îmbunătăți rata de acceptare a românilor care aplicau pentru vize”.

Parteneriatul strategic dintre România și SUA va fi întărit ca urmare a acestei decizii și am putea spune că astfel combatem și mesajul antiamerican pe care anumite formațiuni politice l-au promovat în ultimii ani la noi în țară, arătând foarte clar că SUA sprijină România și că iată, românii sunt tratați ca și ceilalți cetățeni europeni, într-o manieră corectă și echitabilă, mai spune vicepreședintele Parlamentului European, la RFI.

Conform analizei Guvernului, principalele aspecte tehnice care trebuiau îndeplinite de România pentru finalizarea acestui proces au fost atinse, acest lucru urmând a fi confirmat și de echipa SUA de experți care va efectua o vizită de evaluare în țara noastră în cursul lunii noiembrie 2024.

Autor

Citește și