Victor Negrescu, europarlamentar PSD, despre aprobarea PNRR: „Pare o acceptare din milă”

Publicat: 27 09. 2021, 23:49
Sursa: MEDIAFAX FOTO

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a scris luni, pe pagina de Facebook a formațiunii, după aprobarea de către Comisia Europeană a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), că decizia Comisiei Europene pare „o acceptare din milă, pentru un guvern din aceeași familie politică”.

Potrivit oficialului, România ar fi meritat mult mai mult decât ceea ce a fost acceptat de Comisie.

„În ultimul ceas, printre ultimele state europene, avem în final un plan acceptat. România merita mai mult. România putea mai mult. Uitându-mă la mesajele transmise de președintele Comisiei Europene, pare o acceptare din milă, pentru un guvern din aceeași familie politică, care a eșuat dramatic în a gestiona pandemia și campania de vaccinare.

Dovada acestui lucru este insistența cu care s-a punctat nevoia de a implementa reformele anti-sociale incluse în PNRR, deși guvernarea de dreapta nu avea niciun mandat să asume în numele românilor aceste măsuri pentru mulți ani de acum încolo.

Să nu uităm că PNL și USR au pierdut luni bune pentru România în tot acest proces. Doar la final de an o să vină primii bani deși majoritatea statelor europene au cheltuit deja avansul și se pregătesc de o nouă etapă în implementarea planurilor lor”, se arată în mesajul lui Victor Negrescu.

Victor Negrescu: Astăzi a fost doar un exercițiu politic de imagine al unui președinte de dreapta al CE

Totodată, vicepreședintele PSD spune că adoptarea PNRR aduce cu sine o serie de întrebări, cum ar fi dacă adoptarea de taxe suplimentare de către Guvern prin PNRR va ajuta România, dacă înghețarea pensiilor și blocarea legii pensiilor îi va ajuta pe pensionarii români sau dacă Guvernul se poate asigura că poate folosi sumele din PNRR.

„Așa cum estimam, astăzi a fost doar un exercițiu politic de imagine făcut de un președinte de dreapta al Comisiei Europene supărat că partidul său a pierdut alegerile în Germania și că își termină mandatul fără speranța de a continua în această postură. Liderii PNL s-au băgat și ei în poză pentru a marca o dreapta politică în derivă și în pierdere de viteză la nivel european”, se mai arată în mesaj.

Ursula von der Leyen, în vizită la București

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a venit, luni, într-o vizită oficială la București pentru a prezenta evaluarea Comisiei privind Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României în cadrul NextGenerationEU.

Președinta Ursula von der Leyen s-a întâlnit cu președintele României, Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîțu, a anunțat Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Prin PNRR România ar putea beneficia de 29,2 miliarde de euro. „Pentru România, Planul Național de Redresare și Reziliență este nu doar documentul în baza căruia vom putea beneficia de o alocare de 29,2 miliarde de euro, ci și garanția că investițiile și reformele vor fi coordonatele următorilor ani. România se raliază, așa cum este firesc, obiectivelor ce caracterizează economiile dezvoltate: modernizarea infrastructurii de transport și medicale, economie verde, digitalizare. Apreciez colaborarea cu partenerii noștri europeni pentru definitivarea PNRR. Guvernul este pregătit să atragă fondurile de care va beneficia România și determinat să aplice programele de reformă”, a transmis, vineri, premierul.

Planul Național de Redresare și Reziliență este șase piloni, ce includ 15 componente, respectiv:

  • tranziția verde
  • transformarea digitală
  • creșterea inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii
  • coeziunea socială și teritorială
  • sănătate, reziliență economică, socială și instituțională
  • politici pentru noua generație

La finalul vizitei, cei trei demnitari vor susține o conferință de presă comună care va fi transmisă în direct pe canalul Ebs, Serviciul audiovizual al Comisiei Europene, pe canalul de Facebook al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, dar și pe site-ul Administrației Prezidențiale.