Victor Ponta a fost ACHITAT definitiv în dosarul “Turceni-Rovinari”, după 8 ani / „Prin acest dosar și demisia impusă, a fost schimbată soarta mea”
Fostul premier al României Victor Ponta a anunțat că Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia de achitare definitivă în dosarul “Turceni-Rovinari”, pe motiv că fapta nu există. Sentința vine după 8 ani de proces.
Judecătorii ICCJ au restabilit adevărul, a scris Ponta pe Facebook. Dosarul care a dus, în 2015, la demisia mea din puncția de președinte al PSD și, ulterior, din funcția de prim-ministru, mai scrie Ponta, s-a încheiat cu achitare pentru că „nu există fapte care să constituie infracțiuni”.
Victor Ponta a menționat că dosarul penal a avut scopul de a-l îndepărta din funcție.
NU am invocat niciodată prescripția sau o altă modificare de procedura sau decizie a CCR. Am fost tot timpul nevinovat și dosarul penal a avut, de la început, scopul de a mă îndepărta din funcție. Ma bucur că am avut încredere în justiție.
Fostul șef al Guvernului a cerut iertare, în mesajul postat pe rețeaua de socializare, celorlalți patru inculpați și și-a exprimat regretul pentru suferința provocată familiei.
Le cer iertare celorlalți 4 inculpați (toți achitați) care au fost “victime colaterale”. Îmi pare rău pentru suferința familiei și a prietenilor mei din aceasta perioadă. Regret că Statul Român (adică noi toți) a plătit cheltuieli inutile de peste 1 milion de euro – expertize, percheziții, magistrați, avocați etc., doar sa justifice o acuzație evident neserioasă și netemeinică.
În finalul postării, Ponta a afirmat că acest dosar i-a schimbat soarta, însă nu dorește „o revanșă” față de autorii dosarului.
Nu am nicio așteptare și nicio dorință de revanșă față de autorii acestui dosar sau față de cei care au profitat politic. Nu vreau, însă, sa uitam că, prin acest dosar și demisia impusă, a fost schimbată soarta mea, a multor alți oameni nevinovați și chiar destinul politic al României. Îmi doresc ca asemenea abuzuri sa nu se mai repete niciodată în țara noastră.
În același dosar au fost achitați și Laurențiu Ciurel, director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER) la data faptelor, Laurențiu Graure, la data faptelor director economic al CET, Cristea Dumitru, director general al Complexului Energetic Turceni (CET), Dan Șova, fost ministru în Cabinetul Ponta.
Care au fost acuzațiile
Reamintim că procurorii DNA au acuzat că în 30 august 2007 între SCA „Șova și Asociații”, reprezentată de Dan-Coman Șova și Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, reprezentat de Victor Ponta, s-a încheiat o „convenție de conlucrare profesională”, având ca obiect „conlucrarea celor două părți în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum și în alte cauze în care se va ivi necesitatea”.
Convenția a fost încheiată pe o perioadă nedeterminată, în aceasta fiind ca pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare onorariile să fie încasate de societatea de avocați, iar Victor Ponta să primească o sumă fixă de 2.000 de euro, pentru care va emite o factură lunară.
În data de 27 martie 2008, inculpații au încheiat un act adițional la convenția de conlucrare profesională, în sensul că s-a modificat onorariul cuvenit inculpatului Ponta Victor-Viorel la suma de 3.000 euro (cu o lună înainte, cele două complexe energetice încheiaseră cu SCA Șova și Asociații alte contracte de asistență juridică prevăzute cu comision de succes)”, arată procurorii DNA în comunicatul de presă transmis în 2015.
Victor Ponta a avut timp de 7 sechestru asigurător pe apartamentul său din București, instituit de instanță, în acest dosar. Sechestrul a fost ridicat de ICCJ în ianuarie 2023.
Sursa: Mediafax foto
CITEȘTE ȘI: