Prima pagină » Știri politice » Victor Ponta: Am avut sute de plângeri penale, dar una singură m-a înfuriat

Victor Ponta: Am avut sute de plângeri penale, dar una singură m-a înfuriat

Victor Ponta: Am avut sute de plângeri penale, dar una singură m-a înfuriat
Liderul PSD, premierul Victor Ponta afirmă că împotriva sa au fost depuse sute de plângeri penale de când a intrat în politică, dar că nu se teme de o eventuală anchetă, deoarece s-a consultat cu toate instituțiile statului înainte de a lua decizii importante.

„Teamă nu îmi este, știu foarte bine că mereu am respectat legea și m-am consultat cu toate instituțiile statului înainte de a lua decizii importante. De când fac politică am avut sute de plângeri penale”, a spus Ponta la România TV.

El a adăugat că o singură plângere penală din cariera sa l-a „înfuriat”, și anume cea formulată în campania electorală de anul trecut de către vicepreședintele PNL Ludovic Orban împotriva soției sale.

În luna octombrie, Ludovic Orban a arătat că Victor Ponta și soția acestuia, Daciana Sârbu, au încălcat flagrant legislația privind incompatibilitățile și conflictul de interese prin faptul că nu au trecut în declarațiile de avere bunurile celuilalt, Orban susținând că acest lucru este infracțiune și că va sesiza ANI și Parchetul.

Citește și