Prima pagină » Știri politice » Victor Ponta cere grup parlamentar în Camera Deputaților și anunță încă trei deputați PSD care vor migra la Pro România

Victor Ponta cere grup parlamentar în Camera Deputaților și anunță încă trei deputați PSD care vor migra la Pro România

Victor Ponta cere grup parlamentar în Camera Deputaților și anunță încă trei deputați PSD care vor migra la Pro România
Victor Ponta cere grup parlamentar în Camera Deputaților. Citiți câți deputați PSD vor migra la Pro România

„Am venit cu dl. Mocioalcă (Ion Mocioalcă, președintele Comisiei permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului – n.r.) și mi-a dat o veste foarte bună – mi-a zis că nu putem să ne formăm un grup acum, din punctul lor de vedere, pentru că nu avem zece deputați care au candidat pe aceeași listă. Deocamdată suntem șapte. Probabil în zilele următoare vom fi zece și, citându-l pe dl Mocioalcă, depun cerere și nu mai au motiv să mi-o respingă. Eu aștept mai mulți, dar trei sigur vin, care au candidat pe listele PSD”, a declarat Victor Ponta.

El adaugă că, după ce deputații PMP se vor înscrie în PSD, vor exista mai mulți parlamentari PSD care vor trece la Pro România.

„De fapt, când pleacă PMP-iștii și băsiștii la Dragnea, or să vină niște pesediști la noi. Noi suntem acum noul PSD, ei sunt noul PD. Eu cred că vine și Băsescu la Dragnea, că totuși, sunt prieteni de mult și probabil că se reunesc. Iubirea nu se uită de-a lungul anilor”, a adăugat Ponta.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase handbaliste ale României, la Survivor: „A doua aventură a vieții”
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit