Victor Ponta: „E posibilă o remaniere în toamnă”. Ce ministru riscă să plece primul
Premierul Victor Ponta nu exclude schimbarea unor miniștri în toamnă, după ce în august titularii portofoliilor susținuți de PSD vor fi evaluați de partid. Până atunci, prim-ministrul a dat ca certă înlocuirea liberalului Relu Fenechiu dacă vineri instanța va decide să îl condamne în dosarul Transformatorul. „În mod sigur, dacă Relu Fenechiu va fi condamnat vineri, vom avea un alt ministru. Până acum, Relu Fenechiu a fost unul din miniștrii foarte buni. Din punctul meu de vedere e un ministru bun”, consideră premierul.
Întrebat dacă ia în calcul o remaniere mai largă după evaluarea în fața PSD, Ponta a admis această posibilitate, cu o precizare: „E posibil. Nu am însă în vedere un ministru anume”.
Cât despre nemulțumirile pe care le are față de membrii cabinetului, Ponta spune că acestea sunt la ordinea zilei. Ultimul muștruluit, „pentru comunicare”, a fost ministrul Educației, Remus Pricopie, pentru că a acceptat să dea un interviu televizat răspunzând simultan întrebărilor a cinci jurnaliști. „Pe Remus Pricopie, pe care l-am felicitat pentru cum a organizat bacalaureatul, l-am certat astăzi că n-am înțeles cum s-a dus aseară să-l ia la bătaie cinci jurnaliști. „Remus, ești ministru te duci să explici, nu să fii sac de box” „, i-a reproșat Ponta, criticând formatul tv.
În privința evaluării liberalilor, premierul s-a arătat însă rezervat. „E problema lor cum își analizează miniștrii. Nu pot eu să intervin. Dacă am o nemulțumire gravă, îl informez pe Crin Antonescu și îl remaniez dacă e cazul”, a spus el la RTV, menționând, în cazul concret al lui Radu Stroe, criticat public după operațiunea polițiștilor la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, că îi face reproșurile „în particular”.