Victor Ponta, în topul mondial al plagiatorilor. Ce „companie academică” are fostul premier

Publicat: 21 07. 2016, 09:20
Actualizat: 11 10. 2016, 13:23

Politicienii vorbesc mult și scriu cam la fel de mult. Dar ce se întâmplă atunci când cuvintele pe care le rostesc nu le aparțin, de fapt? Asta se întreabă jurnaliștii de la CNN, care au făcut un top 10 al celor mai cunoscuți oficiali din lume care au fost acuzați de plagiat. Fostul premier al României, Victor Ponta, a ajuns pe locul 6, flancat fiind de nume importante precum fostul președinte al Ungariei, Pal Schmitt sau senatorul american Rand Paul. Ziariștii americani au prezentat pe larg zece situații în care personalități din lumea politică sunt acuzate de plagiat.

1. Vicepreședintele SUA, Joe Biden, 1987. În perioada alegerilor prezidențiale din 1988, Biden, care era pe atunci aspirant la funcția de lider al Statelor Unite, a fost acuzat că a reprodus un discurs pe care Neil Kinnock, un politician britanic din Partidul Laburist, îl rostise cu doar patru luni înainte.

Cuvântarea lui Kinnock suna în felul următor: „De ce sunt eu primul Kinnock într-o mie de generații care are șansa să meargă la universitate? (Arătând către soția sa diin public) De ce este Glenys prima femeie din familia ei de o mie de generații încoace care are șansa să meargă la universitate? Să fie oare pentru că toți precedesorii noștri erau niște mediocrii?”.

Prin comparație, discursul lui Biden începea tot pe un ton interogativ, urmând aceleași idei și aproape aceleași formulări: „În timp ce veneam încoace am început să mă gândesc de ce oare Joe Biden este primul din familia lui care are ocazia să meargă la universitate?”. Acesta a continuat, tot arătând către partenera sa aflată în public: „De ce soția mea, care se află acolo în sală, este prima din familia ei care merge la un colegiu? Este oare din cauză că părinții noștri nu erau inteligenți? Doar pentru că sunt primul Biden într-o mie de generații care merge la colegiu și obține o diplomă, sunt oare mai deștept decât ceilalți?”.

Vicepreședintele Joe Biden a fost obligat să se retragă din cursa electorală după ce Maureen Dowd, un jurnalist de la New York Times a descoperit că replicile sale fuseseră „prea mult” inspirate din cele ale politicianului britanic. Mai departe, însă, au fost lansate și acuzații potrivit cărora Biden ar fi complilat părți din discursuri ale lui Hubert Humphrey, Robert Kennedy și JFK.

2. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, 2006. Cercetătorii de la Brookings Institute l-au acuzat pe Putin că și-ar fi plagiat disertația în domeniul economiei, copiind nu mai puțin de 16 din cele 20 de pagini dintr-o lucrare publicată de Universitatea din Pittsburgh cu 20 de ani mai devreme.

„Totul se reduce la plagiat. Fie că vorbim despre o lucrare la nivel de facultate, fie că vorbim despre proiectul de disertație, nu există nicio îndoială în mintea mea că avem de a face cu un plagiat”, a fost atunci concluzia lui Clifford G. Gaddy, de la Brookings Institute.

3. Fostul consilier al președintelui SUA, George W. Bush,, Timothy Goeglein, 2008. Înaltul oficial de la Casa Albă a demisionat după ce a recunoscut că a copiat pasaje lungi ale unui eseu scris pentru ziarul Fort Wayne din Indiana. Goeglein scria o rubrică săptămânală pentru The News-Sentinel, iar Nancy Nall, un fost editorialist, a descoperit paragrafele identice și a făcut totul public online.

4. Secretarul german al Apărării, Karl Theodor zu Guttenberg, 2011. Guttenberg a demisionat în mijlocul unui scandal declanșat de acuzații de plagiat legate de lucrarea sa de doctorat. Deși a negat toate imputările, Universitatea din Bayreuth i-a retras diploma de doctor. Guttenberg era considerat un politician cu mare potențial de ascensiune în guvernul lui Merkel, dar cariera lui a „expirat” odată cu diploma.

Politicianul german a fost foarte criticat în zona publică pentru că a copiat intens de pe Internet, și a fost poreclit „Baton zu Googleberg”, adică „ministrul copy-paste”.

5. Fostul președinte al Ungariei, Pal Schmitt, 2012. Fost campion olimpic la scrimă, Schmitt și-a scris lucrarea de disertație în 2991 la Universitatea de Educație Fizică, care acum este parte a Universității Semmelweis din Budapesta. În ianuarie 2012, publicația săptămânală Hungarian HVC a demonstrat că o mare parte din disertația lui Schmitt fusese copiată, iar o investigație în cadrul universității a confirmat că mai mult de 200 din cele 215 pagini ale lucrării prezentau „similaritate parțială” cu alte opere științifice sau erau chiar traduceri directe. Universitatea i-a retras președintelui doctoratul, iar acesta și-a anunțat demisia din Parlamentul ungar pe 2 aprilie 2012.

6. Fostul premier al României, Victor Ponta, 2012. Guvernul din România a devenit obiectul criticilor internaționale după ce Ponta a fost acuzat că și-ar fi plagiat teza de doctorat. Fostul prim ministru a respins acuzațiile, catalogându-le drept un atac politic venit dinspre președintele în funcție la acea dată, Traian Băsescu.

În 2014, acesta a cerut să renunțe la titlul de doctor, după ce o comisie a Universității din București a stabilit că a plagiat mare parte din lucrarea de doctorat. Recent, însă, după raportul CNATDCU care recomanda retragerea titlului universitar, Ponta a contestat decizia la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetarii, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), așa cum prevede regulamentul CNATDCU în aceste cazuri. Mai departe, Consiliul General CNATDCU numește o comisie de analiză a contestației, formată din trei membri CNATDCU care nu au fost implicați în analiza sesizării și nu se află în situație de conflict de interese cu vreuna dintre părțile implicate. Raportul comun al membrilor acestei comisii este transmis spre consultare membrilor Consiliului General al CNATDCU în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea contestației.

Pe 18 iunie 2012, ediția online a revistei Nature a publicat știrea că Victor Ponta, „prim-ministrul României, a fost acuzat că ar fi copiat secțiuni mari ale tezei sale de doctorat în drept din 2003 din publicații anterioare, fără să pună referințe exacte”.

În decembrie 2014, după ce a pierdut alegerile prezidențiale, Victor Ponta anunța că vrea să renunțe singur la titlul de doctor în drept. El a trimis o scrisoare către rectoratul Universității București în care notifica asupra faptului că renunță la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea București. El spunea că acesta este un gest pe care trebuia să îl facă mai demult, încă din momentul apariției acuzațiilor publice cu privire la teza sa de doctorat, dar că nu a făcut acest lucru deoarece s-a considerat de bună credință în argumentele sale la momentul apariției contestării și nu a vrut să amestece planul pur profesional cu cel politic.

În ultima ședință de Guvern din decembrie 2014, el semna o ordonanță de urgență prin care introducea acest drept, de a renunța voluntar la titlul de doctor, printr-o solicitare la Ministerul Educației. El nu a făcut însă acest lucru niciodată, iar președintele Klaus Iohannis a respins de la promulgare legea de aprobare a acestei ordonanțe de urgență.

7. Senatorul american Rand Paul, 2013. Acesta a fost protagonistul mai multor scandaluri de plagiat, referitoare atât la discursurile susținute, cât și la cartea pe care a scris-o. Mai întâi, jurnalista MSNBC, Rachel Maddow, a scos în evidență faptul că o alocuțiune adresată în 2013 era copiată direct de pe pagina de Wikipedia a filmului „Gattaca”. BuzzFeed a scris, de asemenea, că la fel a procedat senatorul și cu alte cuvântări, furând idei din pelicula „Stand and Deliver”.

Mai departe, însă, acuzațiile au ajuns la cartea scrisă de Paul, numită „Government Bullies”, despre care s-a scris că a fost plagiată grosolan, fără atribuire, fiind subliniate pasaje extrase din Forbes, Cato Institute sau Fundația Heritage. Politicianul a recunoscut că nu a utilizat așa cum trebuie sistemele de citare, dar nu înainte să declare că „a fost luat în vizor de un grup de invidioși”.

8. Fostul ministru german al Educației, Anette Schavan, 2013. Universitatea din Dusseldorf i-a retras lui Schavan titlul de doctor, după ce un blogger a descoperit plagiatul și, timp de lungi întregi, a prezentat publicului dovezi temeinice.

Blogul „schavanplag” (de la „Schavan” și „plagiat”) a comparat pasaje din disertația oficialului german, susținută în 1980, cu secțiuni ale unor lucrări scrise de alți autori, iar în foarte multe situații acestea se potriveau la fiecare cuvânt sau cel puțin aproximativ. Bloggerul susține că Schavan nu a folost așa cum trebuie citarea în lucrarea sa și, prin acest fapt, și-a însușit munca altor scriitori.

Comitetul departamentului care i-a acordat diploma a arătat ulterior că erau prea multe pasaje împrumutate în disertația sa și a descoperit că „în mod sistematic și deliberat a pretins rezultate de natură intelectuală pe care, în realitate, nu le produsese”.

9. Politicianul american Josh Walsh, 2014. Senatorul de Montana a fost implicat într-un scandal de plagiat cu referire la teza sa de masterat de la Colegiul Militar al Armatei. Trei sferturi din documentul de 20 de pagini numit „Studiul democrației ca o strategie națională pe termen lung” au fost dovedite ca plagiate, potrivit unor informații dezvăluite de New York Times. Controversele astfel stârnite l-au determinat pe Walsh să se retragă în plină campanie de realegere.

10. Candidatul republican Ben Carson, 2015: BuzzFeed News a făcut public materialul potrivit căruia Carson ar fi îmbinat material dintr-o serie de cărți și surse online pentru cartea numită „America e frumoasă”, scrisă în 2012. Jurnaliștii au revelat că mai multe secțiuni ale volumului au fost copiate dintr-o varietate de articole de pe Internet, un material de la CBS și de pe un site numit socialismsucks.net.

„Am încercat să citez corespunzător și să respect toate surse în ‘America e frumoasă’, dar, neintenționat, am omis câte unele. Vă cer scuze și vă asigur că lucrez cu editorii mei pentru a rectifica situația”, a spus Carson printr-o declarație făcută prin intermediul reprezentantului său.

BONUS: Barack Obama, 2008. Purtătorul de cuvânt al lui Hillary Clinton a spus, în 2008, că Obama „a furat retorica” Guvernatorului de Massachusetts, Deval Patrick.

„Dacă întreaga dumneavoastră candidatură se bazează pe cuvinte, ar trebui să fie chiar propriile dumneavoastră cuvinte”, a spus Clinton despre Obama la acea dată. În replică, Obama a recunoscut că a folosit câteva din cuvintele lui Duval la o cină oficială în Wisconsin. „Eu și Deval facem permanent schimb de idei, iar ocazional și el folosește replicile mele”, a explicat Obama. „De fapt, și Clinton s-ar putea să-mi fi folosit cuvintele. Așa cum am spus și anterior, chiar nu cred că vorbim de mare lucru”, a încheiat Obama.

Val de acuzații de plagiat în România

Multiple cazuri de plagiat au aparut în atenția publică dupa intrarea în vigoare a Legii Educației în 2011, cand ministrul de atunci, Daniel Funeriu, a atras atenția asupra declanșării unei curățenii antiplagiat din universități, iar după acuzațiile care l-au vizat pe Victor Ponta, suspiciunile de plagiat au început să fie din ce în ce mai frecvente.

Astfel, foști miniștri, politicieni sau persoane cu funcții importante în sistemul judiciar sunt bănuite că și-ar fi copiat tezele de doctorat într-un mod grosolan, din lucrări ale altor autori sau chiar de pe Internet, de pe site-urile cu referate.

Fostul minstru de Interne, Gabriel Oprea, actualul șef de la MAI, Petre Tobă, procurorii Bogdan Licu și Laura Oprean sau primarul reales al Sectorului 3, Robert Negoiță sau George Copos sunt doar câțiva cei despre care s-a scris că au obținut pe nedrept titlul de doctor prin metoda „copy-paste”.