Prima pagină » Știri politice » Victor Ponta invită parlamentarii și aleșii locali să se alăture platformei lansate după ce a pierdut alegerile

Victor Ponta invită parlamentarii și aleșii locali să se alăture platformei lansate după ce a pierdut alegerile

Victor Ponta invită parlamentarii și aleșii locali să se alăture platformei lansate după ce a pierdut alegerile

Victor Ponta a anunțat miercuri că a făcut primul pas pentru activarea Platformei „România pe primul loc”, a cărei lansare a anunțat-o imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale. Mai exact, Victor Ponta a precizat că a decis, alături de liderii Partidului Pro România, Partidului Republican și Partidului Ecologist Român, ca cele trei partide să formeze o alianță politică.

Fostul candidat la alegerile prezidențiale mai adaugă faptul că această alianță va avea ca obiectiv „promovarea în continuare a principiilor și proiectelor susținute în campania electorală”.

Totodată, Victor Ponta invită parlamentari și aleși locali să se alăture inițiativei.

Alături de aceste trei partide, din Platforma „România pe primul loc” fac parte și alți lideri de opinie, specialiști și voluntari care nu sunt membri ai unui partid, dar doresc să se implice public în promovarea activității Platformei.

 Îi încurajez să ni se alăture pe toți parlamentarii, aleșii locali, reprezentanții societății civile și ai mediului de afaceri românesc care înțeleg pericolul fără precedent în care se află România și care doresc să participe la găsirea și implementarea soluțiilor de ieșire din criză”, a transmis Victor Ponta.

În final, acesta a mai adăugat după turul al doilea al prezidențialelor și desemnare unui premier, noua alianță va participa activi „la toate eforturile realiste și oneste pentru binele României”.

FOTO: Facebook / Victor Ponta

CITEȘTE ȘI:

Călin Georgescu, la sediul IPJ Ilfov, înainte de VOTUL de duminică. Fostul prezidențiabil, întâmpinat de susținători cu urale, muzică și flori

Nicușor Dan: „Matei Păun nu candidează la o funcție publică și putem să-l lăsăm acasă”

BNR: Datoria externă a României a depășit 205 miliarde de euro. Cu cât a crescut în primele trei luni ale anului

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Primele declarații făcute de Nicolas Maduro din închisoare