Victor Ponta: “Sunt trei candidați pentru funcția de premier! În afară de mine, mai sunt anunțați…”Ce măsuri ar lua dacă ar redeveni șeful executivului

Publicat: 19 11. 2020, 11:56
Victor Ponta: “Sunt trei candidați pentru funcția de premier! În afară de mine, mai sunt anunțați...”Ce măsuri ar lua dacă ar redeveni șeful executivului

Victor Ponta a anunțat că, în clipa de față, sunt trei candidați pentru funcția de premier. Liderul Pro România a dezvăluit și măsurile principale pe care le-ar impune în cazul în care ar fi, din nou, șeful executivului.

Victor Ponta se află și el pe lista cu candidați pentru funcția de premier al României, alături de Ludovic Orban și Dacian Cioloș. Reamintim faptul că pe 6 decembrie sunt programate alegerile parlamentare.

Politic, sunt trei candidați pentru funcția de prim-ministru: domnul Orban, anunțat oficial de PNL, domnul Cioloș, anunțat de USR-PLUS, dar nu știu dacă e prim România, l-am văzut pe tractor ieri, și eu, din partea PRO România”, a anunțat Victor Ponta, potrivit dcnews.ro.

Victor Ponta: “Dacă voi ajunge premier, deschid școlile din prima zi!”

În continuare, Victor Ponta a anunțat și câteva dintre măsurile pe care le-ar lua în cazul în care ar redeveni șeful executivului. Liderul Pro România a precizat că primul lucru pe care l-ar face va fi să redeschisă unitățile de învățământ. De asemenea, va implementa un program de testare în masă pentru că, în opinia lui, doar în acest mod vom reuși să câștigăm lupta cu pandeamia de coronavirus.

Multă lume mă întreabă: «Bine, mă Ponta, dacă vii tu prim-ministru, ce faci?». Deschid școlile din prima zi, fac programul național de testare pentru că eu cred că România tot acolo va ajunge, la program național de testare. Încă trei măsuri sunt venitul minim de criză pentru toți cei care au sub 2.000 lei, sprijinul pentru IMM-urile românești și legea 223/2015 pentru militari. În perioada aceasta când ne e greu ne întoarcem la militari. Când ne e bine le tăiem toate drepturile și ne batem joc de ei”, a mai spus Victor Ponta.