Victor Ponta vorbește despre semnarea unui nou acord cu FMI, BM și CE
„Vom prezenta stadiul discuțiilor tehnice ale Guvernului decidenților politici în ceea ce privește încheierea unui nou acord cu Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. Pot să vă spun, după trei ani și jumătate de prim-ministru, în toți acești trei ani și jumătate am avut acord cu instituțiile internaționale și efectul acestor acorduri este unul pozitiv”, a afirmat premierul, luni, în Parlament.
Ponta a admis că au fost beneficii de pe urma acordului, chiar dacă nu a fost întotdeauna de acord cu el și le-a spus deputaților că va prezenta factorilor politici situația generală, astfel încât decizia reînnoirii acordului să le aparțină.
„Decizia politică pentru viitor trebuie luată de dumneavoastră, de decidenții politici, ținând cont de o situație a României foarte bună, foarte stabilă, dar într-un context internațional care este din păcate instabil și incert”, a mai spus Ponta.