Prima pagină » Știri politice » Victoria lui Iohannis în presa internațională: „Liderul PNL pare absolut atipic pe scena politică a acestui stat fost comunist”

Victoria lui Iohannis în presa internațională: „Liderul PNL pare absolut atipic pe scena politică a acestui stat fost comunist”

Victoria lui Iohannis în presa internațională: „Liderul PNL pare absolut atipic pe scena politică a acestui stat fost comunist
Agenția France Presse, Reuters, Associated Press și ANSA relatează despre victoria surprinzătoare a lui Klaus Iohannis în alegerile prezidențiale din România, notând că scrutinul a fost marcat de probleme pentru românii din diaspora.

„Denigrat de adversari din cauza originilor germane, Klaus Iohannis, care a creat surpriză câștigând scrutinul prezidențial din România, a reușit să convingă electoratul pledând pentru o Românie «normală», liberă de corupție”, notează Agenția France Presse într-un material cu titlul „Klaus Iohannis, parcursul atipic al «germanului de Transilvania» devenit președinte”.

„Liderul Partidului Național Liberal pare absolut atipic pe scena politică a acestui stat fost comunist: este membru al minorității germane din Transilvania – fiind supranumit de pe o poziție de superioritate «germanul» – și este de confesiune protestantă, într-un stat în care aproape 90% din populație este ortodoxă”, adaugă AFP.

„Victor Ponta își recunoaște înfrângerea în cursa prezidențială”, titrează agenția Reuters: „Premierul Victor Ponta a admis o înfrângere șocantă în scrutinul prezidențial din România, după ce sondajele la ieșirea de la urne au arătat că adversarul său de centru-dreapta Klaus Iohannis are o revenire surprinzătoare”.

„Mii de oameni au ieșit pe străzi la București pentru a celebra, după ce premierul Ponta și-a recunoscut înfrângerea în fața primarului de etnie germană al Sibiului, într-un scrutin prezidențial foarte strâns. Premierul Victor Ponta era favorit, dar era urmat îndeaproape de Klaus Iohannis, primarul Sibiului care promite combaterea corupției”, scrie Associated Press.

„Klaus Iohannis câștigă în România, Victor Ponta își recunoaște înfrângerea”, titrează agenția italiană ANSA, notând că scrutinul prezidențial a fost marcat de probleme în diaspora, în principal la Paris și Torino.

„Premierul Victor Ponta și-a recunoscut înfrângerea în turul doi al alegerilor prezidențiale din România”, titrează agenția rusă TASS.

Citește și