Videanu: „Dacă în 24 de ore Guvernul nu restituie banii primăriilor, PDL depune plângere penală”
PDL va depune o plângere penală împoriva premierului Victor Ponta pentru abuz în funcție, dacă în 24 de ore nu va pune în aplicare decizia Curții Constituționale și nu restituie banii primăriilor, a declarat, miercuri, democrat-liberalul Adriean Videanu.
Videanu a precizat, într-o conferință de presă, că Guvernul Ponta „se joacă cu legea”, iar premierul a decis unilateral că nu este obligat să respecte decizia Curții Constituționale și să restituie banii primarilor, „în spiritul deciziei Curții”.
„Îl avertizăm public pe domnul Ponta că dacă în 24 de ore nu va pune în aplicare decizia Curții Constituționale, PDL va face o plângere penală pentru abuz în funcție”, a adăugat Videanu.
El a mai spus că legea este egală pentru toți cetățenii indiferent dacă se află într-o poziție cum este cea de prim-ministru.
În 25 mai, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul își menține decizia de a retrage banii primiți de către primăriile PDL de la Executivul Ungureanu, deoarece jumătate dintre acestea nu înregistrează arierate și nici nu necesită fonduri de cofinanțare a proiectelor europene.
El a arătat că judecătorii Curții Constituționale consideră că dispozițiile ordonanței de urgență emise de actualul Guvern pentru recuperarea banilor de la autoritățile locale sunt constituționale și nu permit recuperarea banilor decât în cazul acelor primării care au cheltuit deja fondurile, nu au datorii la cheltuieli curente și de capital sau care trebuie să finanțeze proiecte UE.
Premierul a arătat totodată că Guvernul Boc a emis, la sfârșitul anului 2008, odată cu preluarea mandatului de guvernare, un act normativ similar prin care a retras banii unor primării, alocați de Guvernul Tăriceanu din Fondul de rezervă, și că acest act a fost atacat de trei ori la Curtea Constituțională, judecătorii hotărând de fiecare dată că decizia Guvernului Boc este legală.
Potrivit premierului, din totalul celor 1.657 de primării care au primit bani de la Guvernul Ungureanu, un număr de 810 nu înregistrează „niciun leu datorie” și nici nu necesită cofinanțarea unor proiecte UE.
„La cele 810 primării putem lua toți banii înapoi fără niciun fel de problemă, rămâne să explice fostul Guvern de ce a dat bani la 810 primării PDL și UDMR care nu aveau niciun fel de datorie înregistrată și niciun program european care să fie cofinanțat. Erau clar bani de campanie electorală și, din fericire, Curtea Constituțională, așa neprietenoasă cum este cu noul Guvern, nu mi-a zis că nu am voie să iau înapoi acești bani”, a spus Ponta.
Curtea Constituțională a decis, în 24 mai, la sesizarea Avocatului poporului, că este neconstituțional textul din Ordonanța de Urgență a Guvernului 15/2012 privind sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale și acordate unităților administrativ-teritoriale, această ordonanță fiind prima adoptată de către Guvernul Ponta.
Prin această ordonanță, noul Executivu a decis că primarii sunt obligați să returneze Guvernului, în maximum trei zile, fondurile necheltuite din alocațiile primite la începutul lunii aprilie de la fostul Cabinet Ungureanu pentru cheltuieli curente și cofinanțarea unor proiecte europene.
La începutul lunii aprilie, prin hotărâre, Guvernul Ungureanu a alocat primăriilor fonduri totale de 648 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului, cei mai mulți bani fiind acordați primăriilor PDL.
Premierul Ponta aprecia că Guvernul va recupera mai mult de jumătate din totalul acestor fonduri și anunța că banii vor fi vărsați înapoi la Fondul de rezervă bugetară și utilizați pentru proiecte sociale.