Videanu: USL a furat din buzunarul fiecărui român echivalentul a 225 de euro. Cum a calculat această sumă unul dintre liderii ARD
Coordonatorul campaniei ARD, Adriean Videanu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că guvernarea USL a furat din buzunarul fiecărui român echivalentul a 225 de euro prin măsurile luate care au dus la scăderea nivelului de trai.
Videanu a spus că USL ar câștiga „Premiul Nobel pentru minciună”, deoarece nu și-a realizat nicio promisiune.
El a spus că USL a prognozat o creștere a PIB de 1,7%, iar acest an se va închide cu o creștere economică de minus 0,5%.
Videanu a spus că datele relevante în acest sens sunt: industria – minus 4%, construcții – minus 6%, servicii – minus 2%, exporturi – minus 9% și importuri – minus 8%.
El a adăugat că inflația a crescut la 4,9%, cât a fost prognozată, iar cursul de schimb față de 4,4 prognozat este de 4,51 leu – euro.
„Toate acestea fac parte din arsenalul de tupeu politic pe care îl au cei de la USL, care au mințit electoratul. Au furat din buzunarul fiecărui român echivalentul a 225 de euro”, a mai spus Videanu.
El a adăugat că Guvernul Ponta a luat decizia proastă de a tăia investițiile, ceea ce a dus la tăierea a 300.000 de locuri de muncă.