VIDEO | AUR protestează în fața CNA/ George Simion acuză că este cenzurată Caravana Medicală

Publicat: 07 11. 2023, 09:31

This browser does not support the video element.

Marți dimineață, mai mulți simpatizanți AUR în frunte cu George Simion protestează de la ora 08:00 în fața Consiliului Național al Audiovizualului (CNA). Simion acuză că sunt cenzurate caravanele medicale pe care AUR le distribuie în mai multe locuri din țară.

Peste 350 de simpatizanți și membri AUR protestează în fața CNA. Consiliul discută marți o cauză pe marginea unui raport de monitorizare a postului Realitatea Plus în legătură cu un material audiovizual difuzat în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie 2023 despre Spitalul mobil AUR.

„Dimineața asta am venit în fața CNA-ului pentru a spune un NU hotărâți felului în care se încarcă introducerea cenzurii. În dimineața asta am venit pentru a spune CNA mafia, pentru a spune cu toții Spitalul Mobil AUR nu trebuie cenzurat și se încearcă oprirea tuturor lucrurilor bune dinn țara asta. Suntem mulți, suntem oricând este nevoie de noi în număr mare pentru cauzele drepte ale poporului român. Împreună suntem o putere. Veniți alături de noi, veniți facem dreptate Spitalului Mobil, care va ajunge în curând în al 20-a județ. Trebuie continue. Felul în care mafia de la CNA trebuie oprită. Mafia care conduce statul român și interzice creșterea porcului, învățătură interzice numerarul, interzice orice e bun la noi în țară statul”, a precizat George Simion în live-ul său de marți dimineață.

Sursa: Facebook/ George Simion

„Tradiție” a protestelor AUR la CNA

Pe 21 septembire aproximativ 100 de membri și simpatizanți AUR au strigat „jos cenzura” în fața instituției, într-un tur de forță al lui George Simion pe la mai multe instituții publice de lângă Parlament.

Nu ar fi prima dată. Există un lung șir al tradiției protestelor la AUR – datorat și de poziția sa antisistem, unele din ele generând în violențe dacă ne amintim de momentul decembrie 2021, atunci când AUR protesta împotriva introducerii certificatului digital în timpul pandemiei de Covid-19 la Parlament.

Luni, formațiunea condusă de George Simion anunța într-un comunicat că va protesta în fața CNA, acuzând cenzurarea Caravanei Medicale – un mod prin care AUR „a furat” startul campaniei politice.

„Caravana nu are un scop electoral, ci reprezintă respectarea unei promisiuni. Mai mult, această inițiativă este menită să aducă un real sprijin și beneficii românilor. Este regretabil faptul că CNA a ales să interpreteze această campanie ca pe o încălcare a regulilor audiovizuale, în loc să recunoască eforturile de a aduce în atenția publicului un demers social care urmărește facilitarea accesului la servicii medicale gratuite celor pentru care se face dificil. Considerăm că instituțiile, transformate peste noapte într-unele de forță, ale statului paralel vor să interzică tot ce este bun în România”, a declarat George Simion, într-un comunicat AUR.

CITIȚI ȘI:

VIDEO | Marcel Ciolacu s-a înțeles cu băncile / Comisioanele nu vor fi majorate

VIDEO | Consultări politico-diplomatice la MAE/ Luminița Odobescu l-a primit în vizită pe omologul său din Azerbadjan, Jeyhun Bayramov