Premierul italian Giorgia Meloni se adaugă listei de victime ale farsorilor ruși Vovan și Lexus, pe numele lor reale Vladimir Kuznetsov și Aleksei Stoliarov. Cei doi au sunat-o pe Meloni și, pretinzând a fi politicieni de rang înalt dintr-o țară africană au vorbit cu premierul Italiei despre „banii care merg în Ucraina”, cultul colaboratorului nazist Stepan Bandera și au bârfit Franța.
La un moment dat, Meloni l-a întrebat ceva să rămână „între mine și tine” despre ceea ce se întâmplă în Niger.
Crezi că ceea ce se întâmplă în Niger, de exemplu, este ceva împotriva Franței? (…) Oricum, văd că Franța presează puțin pentru un fel de intervenție. Încerc să înțeleg cum putem sprijini un efort diplomatic, a mărturisit Meloni.
A continua, apoi, spunând că francezii „au priorități diferite Niger”, având în vedere că țara este abundentă în uraniu și alte minerale.
„Punctul lor de vedere este diferit de al meu. De aceea le spunem că trebuie să evităm situațiile care ar putea crea mai multe probleme decât cele pe care le avem deja”, a spus Meloni.
Falsul politician s-a plâns că Africa nu poate cere ajutor organizațiilor europene pentru că „toți banii UE merg în Ucraina”. Premierul italian a fost de acord și a mărturisit că are planuri.
La ce lucrez este să-i las (n.r. banii) să vină și în Africa. Acesta este primul meu angajament. După cum știți, dacă urmăriți puțin ceea ce spun eu tuturor, de la americani până la NATO, spun peste tot că trebuie să avem grijă de Africa.
Spre final, discuția a dus, inevitabil, la războiul din Ucraina. Întrebată cum apreciază conflictul din Europa, Meloni a mărturisit că vede „multă oboseală”.
Ei bine, văd că e multă oboseală, trebuie să spun adevărul, din toate părțile. Suntem aproape de momentul în care toată lumea înțelege că avem nevoie de o ieșire. Problema este de a găsi o cale de ieșire, care să fie acceptabilă pentru ambii, fără a distruge dreptul internațional.
Dar, premierul italian are câteva idei pentru această „cale de ieșire”.
Am câteva idei despre cum să gestionez această situație, dar aștept momentul potrivit pentru a încerca să pun pe masă aceste idei pe care le am.
🇬🇧 ENGLISH SUBTITLES 🇬🇧
The Russian comedy duo Vovan and Lexus made a prank call to Italian PM Giorgia Meloni pretending to be the head of the African Union.
In the call (confirmed as authentic by the Italian government) Meloni said that all her European colleagues are already… pic.twitter.com/ybad9AkoZv
— Crazy Ass Moments in Italian Politics 🇮🇹 (@CrazyItalianPol) November 1, 2023
În luna iulie, Vovan și Lexus au reușit să discute cu Henry Kissinger, fostul secretar de stat al SUA, într-o conversație în care s-au dat drept Volodimir Zelenki. Citește aici ce le-a spus Kissinger la telefon.
Și președintele Poloniei, Andrzej Duda, a făcut confesiuni, într-o convorbire de 7 minute cu un fals Emmanuel Macron. Se întâmpla în noiembrie 2022, după lovitura cu rachetă în Polonia.
CITEȘTE ȘI: