Marcel Ciolacu: România trebuie să aleagă între impozitarea unică fără excepții și IMPOZITAREA PROGRESIVĂ/Taxarea unică mai există doar „pe hârtie”
This browser does not support the video element.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România, în ansamblu – clasa politică, mediul de afaceri, sistemul bugetar și sindicatele – trebuie să se hotărască dacă renunță la sistemul unic de impozitare sau trece la unul progresiv. Premierul a ținut să sublinieze că sistemul unic, oricum, mai există doar „pe hârtie”.
Concluzia a venit în urma întâlnirii cu un fermier la Baia Mare. ”Mă gândesc foarte bine să ţin un echilibru macroeconomic în România, mi-am asumat acest lucru ca şi prim-ministru. Dacă vrem să distrugem tot ce a construit domnul Lazăr (fermierul pe care l-a vizitat, nr) atunci hotărâm cu toţii că nu mai plătim niciun impozit, dăm numai subvenţii şi am terminat. Dar nu mărim, cumva, impozitarea celor care au venituri excepţionale. Asta înseamnă reformă fiscală, cu adevărat. Când facem reforma fiscală, ea trebuie să fie dezbătută public, şi cu patronatele şi cu sindicatele şi cu sistemul bugetar, cu toată lumea”, a concluzionat Ciolacu.
Dacă venim în acest moment şi luăm măsuri numai pentru sistemul bugetar, domnul Lazăr nu o să mai mă primească în curtea asta, fiindcă la un moment dat exagerăm, picăm dintr-o zonă în alta” a mai spus şeful Executivului.
Fără excepții fiscale și impozitare în trepte
Marcel Ciolacu a precizat că doreşte să păstreze echilibrul macroeconomic. ”Lăsaţi-mă, exact cum am făcut în 6 luni, anul trecut, şi am reuşit să ţin un echilibru macroeconomic, să-l ţin în continuare. Asta nu înseamnă că nu am nevoie de informaţie şi nu voi cere la fiecare ministru să îmi detalieze variantele şi în momentul în care trebuie să punem în aplicare o soluţie, să o luăm pe cea corectă, dar trebuie să ne hotărâm odată ce dorim. Dorim să avem un sistem de impozitare care nu mai există, impozitarea unică, sau poate dorim să revenim la acea impozitare unică, dar care este unică, fără excepţie? Dacă ne hotărâm să avem un mediu concurenţial corect pentru toată lumea, cu alte cuvinte fără excepţii fiscale, cum este în toată Europa sau dorim să mergem mai departe cu o impozitare progresivă, cum au toate ţările dezvoltate din lume?”, a subliniat el.
Decizii, cu toată lumea la masă
Potrivit lui Ciolacu, decizia trebuie luată în urma dezbaterii cu mediul de afaceri, cu sindicatele şi sistemul bugetar.
”Trebuie să hotărâm împreună acest lucru, nu trebuie să hotărască nici un partid politic, nici un guvern anume. Acest lucru trebuie dezbătut, frumos, transparent, cu mediul de afaceri, cu sistemul bugetar, cu sindicatele, cu toată lumea la masă, dacă vrem să aducem o normalitate promisă cândva de unii, în România”, a încheiat premierul.