VIDEO | Cu cât se vor majora salariile profesorilor în 2024? Anunțul ministrului Educației, Ligia Deca

Publicat: 12 12. 2023, 14:18
Actualizat: 12 12. 2023, 14:30

Ministrul Educației, Ligia Deca, a fost prezentă marți la premierea elevilor și profesorilor care au obținut distincții la olimpiadele și concursurile internaționale la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București (sala „Ion Caramitru”). Aici, Deca a promis profesorilor că salariile personalului didactic și nedidactic vor fi susținute printr-o „creștere procentuală istorică de peste 50% în medie”.

Elevii și profesorii olimpici internaționali au fost premiat marți de Ministerul Educației, în prezența premierului Marcel Ciolacu și liderul Senatului, Nicolae Ciucă.

Ligia Deca a precizat în cadrul galei că „prin creșterea istorică de peste 50% în medie a salariilor din educație” va face din sistem, unul mai atractiv, atât pentru performanța tinerilor, cât și pentru cea a dascălilor.

Sper ca prin creşterea procentuală istorică de peste 50 % în medie a salariilor din educaţie, în mai puţin de un an, să atragem din ce în ce mai mulţi tineri profesionişti către cariera didactică, poate chiar din rândul vostru, al celor prezenţi şi aici, a spus Ligia Deca.

Profesorii vor primi 13% la salariul, de la 1 ianuarie 2024

Luni, pe pagina sa de socializare, ministrul Deca anunța că anul viitor va fi „cea mai mare creștere salarială din învățământ din ultimele decenii”.

Potrivit acesteia, salariile din educație vor crește cu 20%, 13% de la 1 ianuarie 2024, și cu 7% de la 1 iunie, asta în condițiile în care sindicatele din învățământ obținuse în urma grevei din vară o majorare cu 40% a salariilor, majorarea prevăzută în ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 57 din 12 iunie 2023.

Cea mai mare creștere salarială în învățământ din ultimele decenii! În 2024, salariile profesorilor vor crește cu 20%, astfel: 13% de la 1 ianuarie și 7% de la 1 iunie. Se va ajunge, astfel, la o majorare de peste 50%, în medie, în timp record de 1 an! În plus, vor fi reglate inechitățile salariale în ceea ce privește personalul de conducere din unitățile de învățământ!, a scris Ligia Deca.

CITIȚI ȘI: 

VIDEO | Nicolae Ciucă: Pentru prima dată, la nivelul Ministerului Educaţiei, există cea mai consistentă alocare bugetară, cu o creştere de 61%

VIDEO | Premierul Marcel Ciolacu îi premiază pe elevii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele și concursurile internaționale