Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Cum explică Boloș echilibrarea anunțată de Marcel Ciolacu: Estimările sunt prudente. Haideți să nu mai vedem partea apocaliptică a lucrurilor

VIDEO | Cum explică Boloș echilibrarea anunțată de Marcel Ciolacu: Estimările sunt prudente. Haideți să nu mai vedem partea apocaliptică a lucrurilor

La finalul ședinței de guvern de miercuri, ministrul de finanțe Marcel Boloș e venit cu clarificări suplimentare în ce privește pachetul de măsuri fiscal-bugetare, citit într-o primă lectură. Acesta a îndemnat la prudență și echilibru în ceea ce privește măsurile propuse de Guvern.

Ministerul de finanțe a pus în transparență publică, marți dimineață, proiectul care prevede modificările aduse sistemului fiscal-bugetar din România. Acesta a fost dezbătut în cadrul ședinței de guvern extraordinare de miercuri seara.

Marcel Boloș a îndemnat la calm în ceea ce privește impactul măsurilor luate de guvernul condus de Marcel Ciolacu. El a precizat că măsurile fiscale propuse aduc la buget undeva în jur de 16,8 miliarde de lei.

„Aceste estimări pe care le-am făcut, am încercat să fie cât mai prudente. În astfel de momente în care avem de-a face cu  sustenabilitatea financiară a României, cel mai bine este să fim prudenți. Avem 16,8 miliarde lei pe partea de măsuri fiscale. În plus, mai avem prevederile care se regăsesc în alte acte normative și care ne mai aduc bani suplimentari faţă de ceea ce aţi văzut în expunerea de motive. Aceia nu se văd acolo ci sunt socotiți separat”, a afirmat Marcel Boloş.

Ministrul a precizat și motivele care au dus la aceste măsuri, atrăgând atenția asupra angajamentelor asumate de România în PNRR, și anume ținta de 4,4% deficit bugetar.

La finalul acestui an, ţinta de deficit asumată de România a fost de 4,4% din PIB, iar în luna mai deja aveam 2,34% din BIP (…) în curând o să comunicăm şi datele oficiale pentru luna august, când deficitul bugetar este de 2,66% din PIB, adică 42,53 miliarde de lei, ceea ce creează, pe bună dreptate, la nivelul CE îngrijorări, a precizat Marcel Boloș.

În acest context, Boloș a precizat și riscurile cu care țara noastră ar putea să se confrunte, în cazul nerespectării angajamentelor asumate. România ar risca să piardă fondurile europene în valoare totală de 75 de miliarde de euro, conform a două regulamente europene.

Suntem în perioada în care trebuie să adoptăm măsuri care să ajusteze ţinta de deficit bugetar. În caz contrar, pe înțelesul tuturor, înseamnă suspendarea fondurilor europene. Nu avem de ales decât implementarea măsurilor de ajustare. În caz contrar, înseamnă suspendarea fondurilor europene în valoare de 75 de miliarde de euro, a explicat ministrul Finanțelor.

Boloș a vorbit și despre creșterea salariului minim, de la 1 ianuarie. Din informațiile Gândul, pe masa de lucru a coaliției există propunerea implementării unui salariu minim diferențiat în funcție de domeniul de activitate. Întrebat despre o astfel de propunere, Marcel Boloș a zis că susține o astfel de măsură

„În Consiliu Național Tripartit s-a stabilit ca săptămâna viitoare Guvernul să aibă o nouă întâlnire pe tema salariului minim pe economie, care crește de la 1 ianuarie. (…) Susțin abordarea diferențiată în funcție de specificul activităților”, a subliniat Boloș.

Conform ministrului Boloș, impactul total calculat al măsurilor fiscal-bugetare propuse de Guvern este estimat la 1,4% din PIB.

 

CITIȚI ȘI:

LIVE VIDEO | Legea cu măsurile fiscale intră în primă lectură în ședința de Guvern. Ce anunță premierul Marcel Ciolacu?

Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe ... vezi toate articolele

Citește și