VIDEO | Deficitul bugetar a ajuns 56,96 miliarde lei / Marcel Boloș: Ne-am întins mai mult decât ne este plapuma
This browser does not support the video element.
Marcel Boloș a vorbit în plenul Camerei Deputaților despre cotele „alarmante” ale deficitului bugetar. Prezent la dezbaterea moțiunii simple depuse de USR împotriva sa, „Marcel Boloş, un ministru care crește taxele cu zâmbetul pe buze”, șeful Finanțelor a descris „situația grea a României” pe care a găsit-o când a preluat mandatul.
Marcel Boloș, susținut de PNL, a făcut rocada cu Adrian Câciu, PSD, la Ministerul Finanțelor, în luna iunie 2023. Atunci, deficitul bugetar era deja „la cote alarmante”, a spus ministrul în Parlament. Adică, 2,34% din PIB, ceea ce în termeni nominali a însemnat 37,44 miliarde lei.
Acesta a fost situația grea a României, pe care am găsit-o. Pentru toată lumea este foarte clar că am ajuns într-un moment cheie în care, așa cum spune vorba românului, ne-am întins mai mult decât ne este plapuma, adică am cheltuit numai până în luna mai 2023 cu 37,44 miliarde lei mai mult decât avem venituri realizate, spus Boloș.
Ministrul Finanțelor a amintit și vizita unei delegații a Comisiei Europene la București, care „ne-aatras atenţia că trebuie să facem ceva cu problema deficitului bugetar, întrucât ne așteaptă o serie de reforme în faţă”.
A urmat o perioadă în care decidenții „s-au chinuit” să țină deficitul în frâu. Fără rezultat, din spusele ministrului, pentru că a ajuns din nou la cifre alarmante.
In lipsa unor măsuri concrete, deficitul bugetar crește în continuare, deși ne-am chinuit cu măsuri interne să îl ținem pe loc în lunile iunie, iulie și august. Chiar și așa, deficitul bugetar a ajuns din nou la cote alarmante, la sfârșit de septembrie, respectiv la 3,56% din PIB, adică 56,96 miliarde lei.
Vinovații, în opinia lui Boloș, sunt cei care și-au asumat în PNRR „obiectivul măreț” de 4,4% țintă de deficit, fără a trece acolo și „măsuri fiscal bugetare de tăiere de cheltuieli publice sau de măsuri de combatere a evaziunii fiscale”.
Cheltuielile de funcționare sunt la un „ritm amețitor”, a mai spus Boloș, ajungând la 17%.
Moțiunea simplă împotriva ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, va fi votată marți de Camera Deputaților. În textul moțiunii, USR și Forța Dreptei afirmă că Marcel Boloș nu va reduce „absolut deloc” cheltuielile care au explodat, ci „va pune mai adânc mâna în buzunarul celor care muncesc și plătesc taxe și impozite în România”.
Sursa: Mediafax foto
CITEȘTE ȘI: