VIDEO | După ce a trecut legea pensiilor, Marcel Ciolacu își ia o altă provocare: scăderea impozitării muncii

Publicat: 20 11. 2023, 19:38
Actualizat: 20 11. 2023, 19:40

This browser does not support the video element.

Marcel Ciolacu a mulțumit colegilor din PSD, PNL și UDMR care au trecut legea pensiilor cu aproape 200 de voturi, în plenul Camerei Deputaților, luni seara. 

Premierul a spus că este o lege „foarte bună” și a garantat că anul viitor vor fi două majorări ale pensiilor.

Am spus foarte clar: vor fi două creșteri. Este una cu 13,8% pentru toată lumea. Știți foarte bine, la pensiile speciale, că de fapt nu cresc pentru că se merge doar pe contribuție și din partea specială va scădea în oglindă suma. Deci, chiar este o lege corectă, predictibilă, sustenabilă și va fi în aplicare, a declarat Ciolacu la finalul ședinței.

Reforma pensiilor este jalon în PNRR pentru cererea de plată numărul 3. Ciolacu a explicat că a devansat adoptarea actului normativ, pentru a închide negocierile cu Comisia „în ceea ce privește scoaterea acelui faimos 9,4% care ar fi blocat creșterea pensiilor românilor până în anul 2070”.

Se vor găsi și bani pentru a susține aceste creșteri de pensii, a spus Ciolacu. Dar, pentru asta, trebuie găsite soluții în construcția bugetului de stat.

Cei de la AUR este normal să mă acuze pentru că sunt în Opoziție. Există, sunt 4.800.000 de pensionari în România, 80% au sub 3.000 lei, 60% au sub 2.000 lei. Dacă dumneavoastră credeți că trebuie să creăm o problemă pentru oameni care trăiesc sub 2.000 lei, cu pensie de sub 2.000 lei, eu vă spun că este o temă falsă.

În ultima săptămână, de la adoptarea în Guvern, până la votul final în Parlament, impactul bugetar și finanțarea legii pensiilor au stat sub semnul întrebării. Acuzațiile Opoziției sunt o temă falsă, conform premierului.

Vom vedea execuția, vom vedea execuția bugetară și în funcție de asta vom hotărî cum vom proceda. Eu cred că adevărata provocare anul viitor va fi această scădere a impozitării muncii. Am promis foarte clar că nu vom veni cu impozite noi, deci nu vom merge în oglindă cu impozitarea capitalului. Acel lucru sunt ferm convins că se va face în reforma fiscală trecută în PNRR, nu de către Ciolacu.

Premierul a acuzat fosta guvernare că nu a lăsat documentul Planului Național de Redresare și Reziliență la vedere. Adică, el nu există la Guvern.

Am dat și eu în căutare la primul ministru al României să mi se pună și mie PNRR-ul la dispoziție. Nu există. Dacă dvs. ați mai auzit așa ceva?! În Guvernul României, proiectul PNRR-ului nu există. Astfel de oameni s-au ocupat de banii dumneavoastră, a mai spus Ciolacu.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Ce spune opoziția despre Legea pensiilor, după dezbaterile din Comisie/ Seidler: Doamna ministru încearcă să ducă cu zăhărelul pensionarii

VIDEO | PNL a decis echipa de campanie pentru alegerile europarlamentare din 2024/ Lucian Bode îi va conduce pe liberali spre Parlamentul European