VIDEO EXCLUSIV. Ce lider al USL s-a ridicat în picioare și a aplaudat-o pe Elena Udrea
Un moment rar a avut loc în Parlamentul României la finalul discursului ținut de Elena Udrea la învestirea Guvernului Ponta. Dan Voiculescu, președintele fondator al PC și senator în Parlament, a fost singurul care s-a ridicat și a aplaudat-o în picioare pe Elena Udrea.
Gestul lui Dan Voiculescu a venit la finalul unui discurs în care Elena Udrea i-a pomenit de mai multe ori numele, acuzându-l că se află în spatele acțiunilor lui Victor Ponta. Voiculescu a discutat de câteva ori cu cei din jur despre criticile aduse de Udrea, după care la final a decis să aplaude ostentativ discursul acesteia.