VIDEO | FAKE Joe Biden îndeamnă democrații să nu voteze la alegerile primare din New Hampshire / „Votul tău face diferența în noiembrie, nu marți”

Publicat: 22 01. 2024, 19:27
Actualizat: 22 01. 2024, 19:32

This browser does not support the video element.

Democrații din New Hampshire au primit un apel misterios, în care vocea lui Joe Biden îi îndemna să nu voteze la alegerile primare, de marți. În înregistrarea difuzată de NBC News se aude vocea președintelui american spunând că votul face diferența „în noiembrie, nu marțea aceasta”. Mesajul audio cu vocea lui Biden a fost generat de inteligența artificială. 

Procuratura generală din New Hampshire spune că investighează ceea ce pare a fi o „încercare ilegală” de suprimare a alegătorilor, transmite NBC News.

Aceste mesaje par a fi o încercare ilegală de a perturba alegerile primare prezidențiale din New Hampshire și de a suprima alegătorii din New Hampshire. Alegătorii din New Hampshire ar trebui să ignore în totalitate conținutul acestui mesaj, a spus biroul procurorului general într-un comunicat, conform sursei citate.

Este important să vă păstrați votul pentru alegerile din noiembrie. Avem nevoie de ajutorul vostru în alegerea democraților. Votul de marți le permite republicanilor doar în încercarea lor de a-l alege din nou pe Donald Trump. Votul de marți activează republicanii în încercarea lor de a-l alege din nou pe Donald Trump. Votul tău face diferența în noiembrie, nu marțea aceasta, se aude în înregistrare.

La finalul mesajului, ascultătorilor li se oferă apoi numărul de telefon al lui Kathy Sullivan, fost președinte al Partidului Democrat New Hampshire și șef al Granite for America.

Sullivan a povestit pentru NBC că a început să fie sunată duminică seara de cei care au primit mesajul.

Vreau să fie urmăriți penal în cea mai mare măsură posibilă, deoarece acesta este un atac la democrație, a comentat Sullivan, potrivit The Guardian.

Biroul de campanie al lui Biden nu a comentat subiectul, iar un purtător de cuvânt al lui Trump a declarat pentru NBC că ei nu au avut „nimic de-a face cu asta”.

Nu se știe cine se află în spatele apelurilor și câți alegători au fost vizați.

Sullivan a sugerat că în spatele apelurilor a fost „evident cineva care vrea să-l rănească pe Joe Biden”. Și dorește să afle cine a făcut aceste apeluri.

A interveni în dreptul de vot este o lipsă de respect și un păcat de neiertat. Deci, cine a sunat alegătorii NH și le-a spus să nu voteze mâine? Indiferent ce ai putea crede, nu ești patriot. Nu iubești libertatea. Nu înțelegi despre ce este America, a transmis Sullivan, pe rețeaua X.


Președintele american nu va apărea pe buletinul de vot în New Hampshire, după ce republicani din stat au refuzat să renunțe la tradiția de 123 de ani de a organiza primele alegeri, cu cel puțin o săptămână înaintea oricărui stat.

Prin absență, este puțin probabil ca Biden să-și riște calea către nominalizare, întrucât principalii săi competitori, Dean Phillips și autoarea Marianne Willaimson, sunt cotați la 11% și, respectiv, 8%, potrivit unui sondaj din octombrie al Morning Consult, citat de Forbes.

Sursa: Mediafax foto

CITEȘTE ȘI:

Administrația SUA anunță noi SANCȚIUNI contra grupurilor islamiste Hamas și Kataib Hezbollah

VIDEO | Elon Musk a vizitat lagărul de exterminare de la Auschwitz – Birkenau, după reacții negative pe tema antisemitismului la adresa rețelei X