VIDEO | Guvernul alocă 800 de mil. de lei din Fondul de rezervă pentru investițiile din domeniul transporturilor/ 200 mil. euro pentru Autostrada A3

Publicat: 20 10. 2023, 12:27
Actualizat: 21 10. 2023, 13:30

This browser does not support the video element.

Executivul condus de Marcel Ciolacu continuă să dea drumul la bani din fondul de rezervă bugetară pentru investițiile din transporturi. Vineri, premierul a anunțat 800 de milioane de lei pentru Ministerul Transporturilor, dar și un memorandum prin care România va beneficia de la Banca Europeană de Investiții de 200 de milioane de euro, bani utilizați pentru construirea Autostrăzii A3.

În ședința de guvern de vineri, Guvernul României a aprobat un proiect de hotărâre privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor.

Acum putem merge mai departe și avem nevoie vitală de bani europeni. De exemplu, doar dl. ministru Grindeanu ne solicită și va primi astăzi 800 de milioane de lei din fondul de rezervă ca să continue investițiile din domeniul transporturilor, a spus prim-ministrul, la începutul ședinței.

Prin proiectul de hotărâre se propune suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor cu suma de 218.500 mii lei la capitolul 84.01 „Transporturi”, Titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”, în vederea asigurării necesarului de finanțare de la bugetul de stat a finanțării naționale și a cheltuielilor neeligibile pentru proiectele din domeniul transporturilor derulate către beneficiarii Programului Operațional Infrastructură Mare.

De asemenea, se va aloca suma de 81.500 mii lei cu referire la credite bugetare și 81.500 mii lei credite de angajament din Fondul de rezervă bugetară la capitolul 84.01 „Transporturi”, Titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”, în vederea asigurării necesarului de finanțare de la bugetul de stat a proiectelor finantate in cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei.

Hotărârea de guvern, poate fi consultată – AICI.

200 de milioane de euro pentru Autostrada A3

Tot astăzi, cabinetul Ciolacu a adoptat un memorandum prin care România a contractat 200 de milioane de euro fonduri rambursabile de la Banca Europeană de Investiții în vederea continuării lucrărilor la Autostrada A3 (Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea).

De aceea este important să atragem și alte finanțări externe pentru construcția de autostrăzi. Aprobăm un memorandum pentru negocierea contractului de finanțare dintre România Bancă Europeană de Investiții, în valoare de 200 de milioane de euro. Banii vor susține proiectul autostrăzii A3 Brașov-Târgu Mureș Cluj-Oradea, a precizat Marcel Ciolacu.

Proiectul face obiectul contractului de finanțare care este compus din trei sub secțiuni ale autostrăzii A3 (Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea), după cum urmează: (i) Nădășelu – Mihăiești (16,80 km), (ii) Mihăiești – Zimbor (13,26 km) și (iii) Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 km). Realizarea autostrăzii a fost aprobată prin H.G. nr. 739 din 11 octombrie 2019 privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Autostrada Brașov–Târgu Mureș–Cluj–Oradea”.

Implementarea proiectului a demarat în august 2021 și se estimează a se finaliza în trimestrul IV din anul 2025.

Memorandumul adoptat vineri, poate fi consultat – AICI.

CITIȚI ȘI:

VIDEO | Ședință de guvern la Palatul Victoria/ Pe ordinea de zi: Strategia națională de sănătate și Strategia de vaccinare pentru perioada 2023 – 2030

Președintele Klaus Iohannis se tunde la un salon din zona Herăstrău / Stilista a pus poza pe Facebook