VIDEO | Joe Biden îl încurcă pe Macron cu MITTERRAND, care a murit în 1996 / Casa Albă îl corectează pe președintele Americii
This browser does not support the video element.
Președintele Joe Biden, care a făcut „politică externă la viața sa”, așa cum a spus într-un discurs, l-a încurcat pe actualul președinte francez Emmanuel Macron cu Francois Mitterrand, fostul președinte al Franței, care a murit în 1996.
Aparenta confuzie a avut loc în timpul unui eveniment de campanie organizat în Las Vegas, în care Biden a povestit o întâlnire a Grupului 7 (G7) la care a participat după ce a fost ales în 2020, transmite The Hill.
Biden a spus că unul dintre primele lucruri pe care le-a spus în timpul întâlnirii G7 din Marea Britanie a fost „America s-a întors”. Iar această afirmație a provocat un răspuns din partea lui „Mitterand din Germania”. Apoi, a corectat, „din Franța”, dar numele a rămas același. Reacția celui pe care Biden l-a numit Mitterand ar fi fost „pentru cât timp te-ai întors?”
Și am spus, America s-a întors, iar Mitterand din Germania, adică din Franța. Știți, imediat după ce am fost ales, am fost la ceea ce ei numesc o întâlnire a G7, toți liderii NATO. Și era în sudul Angliei. Și m-am așezat și am spus, America s-a întors, iar Mitterand din Germania, adică din Franța, s-a uitat la mine și a spus, știi, pentru cât timp te-ai întors?
Casa Albă a postat ulterior remarcile, care avea numele Mitterand tăiat și înlocuit cu Macron.
CITEȘTE ȘI: