VIDEO | Klaus Iohannis: Ridicarea MCV, un succes de etapă. Combaterea corupţiei la nivel înalt trebuie să rămână o preocupare constantă

Publicat: 15 09. 2023, 15:04
Actualizat: 15 09. 2023, 15:41

This browser does not support the video element.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că ridicarea MCV este doar un succes de etapă, iar combaterea corupţiei la nivel înalt are nevoie şi pe mai departe de eforturi constante şi de rezultate palpabile.

”Principiul conform căruia nimeni nu este mai presus de lege trebuie să se reconfirme prin fiecare anchetă realizată cu profesionalism, într-un termen optim şi cu respectarea tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale”, a spus şeful statului.

Președintele a făcut aceste declarații la reuniunea „Justiţie 2023: priorităţile sistemului de justiţie şi Raportul privind statul de drept – context naţional şi european”, organizată de Ministerul Justiţiei.

România şi-a asumat patru mari direcţii de acţiune şi a livrat rezultate concrete şi foarte bune pe fiecare dintre ele, susține președintele.

Iohannis consideră noile coduri penale revoluție juridică

Întărirea rolului Consiliului Superior al Magistraturii, noile coduri de procedură civilă şi penală, înfiinţarea unei agenţii de integritate şi  continuarea cu hotărâre, prin anchete profesioniste şi imparţiale, a luptei împotriva corupţiei la nivel înalt, sunt atuurile care sprijină această afirmație.

“Avem un nou cadru legislativ pentru organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, prin noile legi ale justiţiei şi revizuirea Codului penal şi a Codului de procedură penală”, a continuat președintele, la reuniunea a„Justiţie 2023: priorităţile sistemului de justiţie şi Raportul privind statul de drept – context naţional şi european”, organizată de Ministerul Justiţiei.

Klaus Iohannis a arătat că ”lupta împotriva corupţiei trebuie însă să rămână o preocupare constantă”.

”Combaterea corupţiei la nivel înalt are nevoie şi pe mai departe de eforturi constante şi de rezultate palpabile. Principiul conform căruia nimeni nu este mai presus de lege trebuie să se reconfirme prin fiecare anchetă realizată cu profesionalism, într-un termen optim şi cu respectarea tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Misiunea sistemului judiciar rămâne una fundamentală pentru parcursul unui stat democratic. O justiţie independentă şi puternică ne asigură că generaţiile viitoare vor putea trăi într-o ţară în care legea este respectată, în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt protejate în mod efectiv, iar fiecare cetăţean îşi poate valorifica potenţialul”, a completat șeful statului.

Deficitul de personal și digitalizarea sistemului sunt noile provocări

Preşedintele a menţionat că, într-un context internaţional complicat, într-o perioadă marcată de crize suprapuse, ridicarea MCV atestă angajamentul definitiv pro-european al României, în spiritul valorilor pe care s-a clădit Uniunea Europeană, precum respectarea drepturilor omului, a libertăţii, a democraţiei, a egalităţii, a statului de drept şi a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale.

”Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă o oportunitate de a consolida acest important succes de etapă şi de a investi într-un sistem judiciar puternic, inclusiv prin măsuri precum evaluarea şi actualizarea legislaţiei privind cadrul de integritate sau programe de formare în domeniul integrităţii. Deficitul de personal din sistemul judiciar, infrastructura optimă, accelerarea procesului de digitalizare, dialogul în interiorul acestui sistem, asigurarea securităţii raporturilor juridice sunt doar câteva dintre subiectele care trebuie să rămână în atenţia tuturor decidenţilor chemaţi să identifice soluţii viabile”, a spus Iohannis.

Şeful statului a mai spus că în acelaşi timp, creşterea eficienţei actului de justiţie, promovarea integrităţii în viaţa publică, lupta împotriva corupţiei la toate nivelurile şi consolidarea capacităţii instituţiilor din sistemul judiciar nu se opresc prin ridicarea MCV.

Iohannis se declară un susținător constant al reformelor Justiției

Preşedintele a spus că în toţi aceşti ani, a susţinut în mod constant şi necondiţionat reformele necesare pentru a ajunge astăzi aici.

”Din calitatea de mediator între autorităţile publice şi între stat şi societate, în exercitarea rolului de a veghea la respectarea Legii Fundamentale şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, am folosit toate prerogativele constituţionale împotriva legislaţiei nocive pentru justiţia din România şi am acţionat astfel încât reformele din sistemul judiciar să fie realizate şi aplicate, cu rezultate concrete. Vocile românilor care îşi doresc un stat funcţional şi o justiţie independentă s-au auzit în stradă şi au avut un ecou şi în rândul clasei politice, responsabilizând decidenţii şi reafirmând valorile care ne ghidează, ca stat european. Rămân la fel de hotărât să folosesc toate prerogativele constituţionale pentru protejarea valorilor europene”, a mai afirmat preşedintele.

CITIȚI ȘI:

ULTIMA ORĂ | Comisia Europeană închide în mod oficial MCV pentru Bulgaria și România / Ciolacu: „Este foarte important să nu ne relaxăm”

VIDEO | Klaus Iohannis, entuziasmat de ridicarea MCV: „Nu este momentul să încetinim lupta anticorupție”